Ii multumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revarsate asupra noastra, a spus PS Lucian in ziua de praznuire a Botezului Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2018 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră, a spus PS Lucian în ziua de prăznuire a Botezului Domnului

[2018-01-09]
de Iulian Dumitrașcu

Copii, tineri și persoane adulte s-au rugat sâmbătă în Catedrala Episcopală din Caransebeș. Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat Sfânta Liturghie, după care a săvârșit și slujba de sfințire a Aghesmei Mari. Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru binefacerile primite.
‘Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră și Îl rugăm să binecuvânteze cununa anului, bisericile, mănăstirile noastre și pe toți credincioșii, casele și familiile lor, pentru că astăzi firea apelor se sfințește, a spus Episcopul Caransebeșului.
Anul acesta au fost pregătite aproximativ 2.500 sticle pentru Agheasmă Mare care au fost sfințite în ajunul Bobotezei, la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia s-a oficiat slujba de sfințire a apei, ca și în ziua praznicului.
La finalul Sfintei Liturghii din ziua praznicului credincioșii au primit anaforă, iconițe cu Praznicul Botezului Domnului, precum și Agheasma Mare, pentru curățirea sufletească și trupească.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 373, Ultimul acces: 2018-04-22 00:11:38