Papa Francisc: Roma sa fie mereu mai mult un oras fratern - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

>
eXTReMe Tracker
0

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Roma să fie mereu mai mult un oraș fratern

[2020-02-06]
Papa Francisc
Cetatea Eternă trebuie să se reînnoiască deschizându-se către lume și incluzându-i pe toți, a amintit Papa Francisc în mesajul său pentru începutul celebrărilor a 150 de ani ai capitalei Italiei. Pontiful a rechemat la responsabilitate pentru periferii, marcate de sărăcie, și a amintit cuvintele Papei Montini despre prăbușirea dominării teritoriale pontificale: „Providența, acum vedem bine aceasta, a dispus lucrurile altfel, aproape jucând dramatic în evenimente”, schimbând Roma, Italia și Biserica însăși. În mesajul cu ocazia deschiderii celebrărilor, Sfântul Părinte a amintit înalta vocația a orașului de a fi „un oraș al întâlnirii” în panorama internațională plină de conflicte.

Textul mesajului Papei a fost citit în după-amiaza zilei de luni, 3 februarie 2020, de către Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, la Concertul de la Opera din Roma, eveniment desfășurat în prezența președintelui Republicii, Sergio Mattarella. În cei 150 de ani, „Roma a crescut și s-a schimbat mult: din ambient uman omogen în comunitate multietnică, în care conviețuiesc, alături de cea catolică, viziuni despre viață inspirate din alte crezuri religioase precum și din concepții non-religioase despre existență”. Biserica „a împărtășit bucuriile și durerile romanilor” și Papa Francisc a dorit să amintească trei momente „din această bogată istorie comună”. „Gândul se îndreaptă spre cele nouă luni ale ocupației naziste a orașului, marcate de atâtea dureri, între 1943 și 1944”.
„Din acele timpuri dificile, scoatem înainte de toate lecția fraternității nepieritoare dintre Biserica Catolică și comunitatea ebraică… Suntem convinși, cu umilință, că Biserica reprezintă o resursă de umanitate în oraș. Și catolicii sunt chemați să trăiască viața de la Roma cu pasiune și responsabilitate, în special aspectele sale mai dureroase.” În al doilea rând, Papa a amintit „anii Conciliului Vatican II, din 1962 până în 1965, când orașul a primit părinți conciliari, observatori ecumenici și atâția alții. Roma a strălucit ca spațiu universal, catolic, ecumenic. A devenit oraș universal de dialog ecumenic și interreligios, de pace. S-a văzut cât de mult orașul înseamnă pentru Biserică și pentru întreaga lume”.
„Al treilea moment pe care aș vrea să îl amintesc este tipic diecezan, dar a atins orașul: așa-numita întâlnire despre ‘relele din Roma’, din februarie 1974, dorită de Cardinalul Vicar de atunci, Ugo Poletti. În adunări cu participarea poporului, s-au pus în ascultarea așteptării săracilor și a periferiilor. Acolo a fost vorba de universalitate, dar în sensul includerii perifericilor. Orașul trebuie să fie casa tuturor. Este o responsabilitate și astăzi: periferiile de astăzi sunt marcate de prea multe sărăcii, locuite de mari singurătăți și sărace în rețele sociale.”
Papa Francisc a subliniat cererea de includere prezentă în cei săraci și în imigranții și refugiații care văd Roma ca „un port de salvare”, „văd orașul cu mai multă așteptare și speranță decât noi romanii care, datorită multiplelor probleme zilnice, îl privim în mod pesimist, ca și cum ar fi destinat decadenței. Nu, Roma este o mare resursă a umanității! … Roma poate și trebuie să se reînnoiască în dublul sens al deschiderii spre lume și al includerii tuturor.” Pontiful a mai subliniat nevoia de reunire „în jurul unei viziuni de oraș fratern și universal, care să fie un vis propus tinerelor generații… Roma va fi promotoare de unitate și pace în lume, cu cât va fi capabilă să se construiască drept un oraș fratern”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 109, Ultimul acces: 2020-02-26 10:57:52