© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0,52s...
An comemorativ 2017: Ieromonahul Bartolomeu Anania în vâltoarea evenimentelor din perioada comunistă[2017-11-13]de Gheorghe AnghelIeromonahul-Bartolomeu-Anania_w747_h373_q100 Mitropolitul Bartolomeu a luat calea veșniciei în anul 2011, în data de 31 ianuarie, fiind înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei mitropolitane din Cluj. Pe lângă multe alte virtuți, s-a remarcat prin dârzenia cu care a apărat Ortodoxia în timpul regimului comunist. Vă prezentăm un articol semnat de Adrian Nicolae Petcu despre suferințele ieromonahului Bartolomeu Anania din timpul regimului comunist: S-a născut la 18 martie 1921 în Glăvile, județul Vâlcea. A urmat școala primară în satul natal, apoi Seminarul Central din București (1933-1941). Bacalaureatul l-a obținut la Liceul Mihai Viteazul din București (1943). Deși în 1935 devenise membru al Mănunchiului de prieteni, apoi al Frățiilor de Cruce, Valeriu Anania nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare. Însă, pentru atitudinile sale potrivnice regimului comunist, avea să fie considerat unul dintre cei mai periculoși legionari din structurile bisericești. După rebeliunea legionară este reținut aproape o lună, deoarece participase la înhumarea unui lider legionar. De acum eticheta de legionar avea să-i marcheze viața, după cum spunea în memoriile sale: După trei săptămâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a rămas fișa cu calificativul «legionar», un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viață întreagă. Nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic, dar am fost și am rămas pe dreapta. În anul următor este din nou reținut, pentru culpa de a fi păstrat, ajutându-și un prieten, în podul Mănăstirii Cernica, câteva tipărituri legionare rămase din perioada guvernării național-legionare. Deși uitase de aceste materiale, considerate periculoase la adresa regimului antonescian și pe care nu le folosea, el a fost condamnat la 6 luni închisoare corecțională în Lagărul de internați politici de la Târgu Jiu. La 2 februarie 1942 primește tunderea în monahism cu numele Bartolomeu, pentru obștea Mănăstirii Antim. La 15 martie 1942 este hirotonit diacon de către Arhiereul-vicar Eugeniu Laiu, pe seama Mănăstirii Antim. Slujește ca ierodiacon la mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș. Doi ani mai târziu, se înscrie la Facultatea de Medicină și Conservatorul de Muzică, dar face și studii de teologie la Academia din Cluj. Tot acum ajunge președintele Centrului Studențesc Petru Maior, în această calitate conducând greva studențească cu caracter anticomunist și antirevizionist din Cluj, începută la iunie 1946. Implicarea în această manifestație îi va marca restul biografiei, deoarece de fiecare dată cei din Securitate se vor raporta la acest eveniment. Urmează un lung șir de arestări, toate culminând cu expulzarea lui din Cluj. Tânărul ierodiacon și student Anania ajunge stareț la Schitul Sfântul Ilie din Toplița. Totodată, la presiunea autorităților comuniste este exmatriculat din școlile universitare clujene. Siguranța află de prezența lui la Toplița, din acest motiv Anania plecând din așezământul întâiului patriarh român. În această perioadă urmează cursurile Facultății de Teologie din București, pe care le va finaliza cu obținerea licenței în 1948, la Academia Teologică din Sibiu. În cele din urmă, ajunge la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea, unde în 1948 îl va găsi Patriarhul Justinian. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române îl ia sub protecția sa la București, numindu-l intendent al Palatului Patriarhal. Acest moment marchează începutul unei ucenicii, în care atât dascălul, cât și ucenicul au făcut istorie. Urmează un scurt episod, în vara lui 1949, în care ierodiaconul Bartolomeu este reținut de Securitate, dar eliberat la intervenția personală și promptă a Patriarhului Justinian la ministrul afacerilor interne, Teohari Georgescu. În 1949-1950 este numit inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc, perioadă în care, la cererea Patriarhului Justinian, a depus eforturi mai ales pentru organizarea și funcționarea seminariilor monahale de la Văratec-Agapia, Neamț și Plumbuita-Hurezi. În anul universitar 1949-1950 este asistentul profesorului Teodor M. Popescu, la Catedrala de istorie bisericească universală de la București. În anul următor este numit decan al Centrului de îndrumări misionare al clerului de la Curtea de Argeș, pentru ca din 1952 și până la arestare să ocupe postul de director al bibliotecii din Reședința Patriarhală. În toată această perioadă are preocupări literare, avându-l mentor pe Tudor Arghezi, căruia îi va fi apropiat un sfert de secol. Totodată, publică în revistele bisericești ale Patriarhiei Române. (Va urma) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 703, Ultimul acces: 2026-04-15 04:31:55
|
Timp total: 0,67s...
[]:1
