Reculegere pentru tineri, copii şi preadolescenţi la Răcăciuni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Reculegere pentru tineri, copii şi preadolescenţi la Răcăciuni

[2019-04-01]
Fraţii şi Surorile Operei „Don Calabria” au organizat câteva întâlniri cu tinerii, adolescenţi şi preadolescenţi din diferite parohii, la Răcăciuni, în zilele de 23 şi 30 martie 2019, citim în materialul de pe Ercis.ro. Întâlnirea „Tinerii au dreptul la…” care a avut loc la Răcăciuni sâmbătă, 23 martie 2019, i-a făcut pe participanţi protagonişti ai unui show TV în care totul, de la reclame până la oaspeţi, trecând şi prin muzică, era îndreptat spre tema aleasă: avem dreptul la libertate, dar cum putem să fim liberi cu adevărat? Reculegerea a culminat cu primirea oaspetelui de onoare în mijlocul lor, Isus pe cruce, El fiind expresia libertăţii prin excelenţă. Prin adorarea crucii, tinerii au înălţat către Tatăl rugăciuni de mulţumire şi cerere, cu dorinţa de a oferi cu mai mare încredere viaţa şi libertatea lor în mâinile Sale.

Sâmbătă, 30 martie 2019, au fost primiţi aproape 150 de copii şi preadolescenţi, fete şi băieţi din diferite parohii, pentru reculegerea din timpul Postului Mare. Pornind de la vizita Papei Francisc în România, s-a vorbit despre viaţa sa şi, prin prezentarea iniţiativelor sale şi anume Jubileul extraordinar al Milostivirii, vinerile milostivirii şi 24 de ore pentru Domnul, participanţii s-au lăsat atinşi de acea temă atât de dragă pentru el şi importantă în misiunea sa de păstor al Bisericii: Milostivirea lui Dumnezeu. După activităţile de dimineaţă participanţii s-au întâlnit, fetele – primite de surori şi băieţii – primiţi de fraţi, în biserica parohială din Răcăciuni, pentru a celebra împreună Sfânta Liturghie. S-au despărţit pentru prânz şi activităţile recreative, iar la sfârşit fiecare s-a întors acasă, îmbogăţit de această experienţă, cu o cunoaştere mai adâncă despre Papa Francisc şi cu dorinţa de a-l primi cu bucurie aici, la noi, în România.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 907, Ultimul acces: 2026-09-23 14:09:27