Intalnire speciala la Vatican despre Biserica din China - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Întâlnire specială la Vatican despre Biserica din China

[2007-01-18]
Papa Benedict al XVI-lea a convocat o întâlnire specială a oficialilor de frunte ai Bisericii pentru a discuta situația cu care se confruntă Biserica Catolică din China. Întâlnirea care va avea loc în Vatican în zilele de 19 și 20 ianuarie 2007 va fi prezidată de Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat. Între participanți se vor număra atât oficiali de frunte ai Vaticanului cât și prelați din Asia, între care Cardinalii Joseph Zen de Hong Kong și Paul Shan, Episcop emerit de Kaohsiung, Taiwan. Din cauza restricțiilor severe impuse de guvern, nu este așteptat să participe nici un Episcop de pe teritoriul Chinei. Discuțiile vor fi confidențiale.
Papa Benedict al XVI-lea a manifestat un interes puternic în ceea ce privește relațiile cu China încă de la începutul pontificatului său. Contacte neoficiale cu Beijingul se pare că au dus la un acord tacit potrivit căruia oficialitățile chineze să nu instaleze noi Episcopi fără consimțământul Sfântului Scaun. Acest acord a căzut însă cu consacrarea ilicită a trei noi Episcopi în anul 2006 - cel mai recent în luna noiembrie. Vaticanul a reclamat puternic faptul că oficialitățile chineze forțează clerici să participe la consacrări neautorizate, în clară încălcare a libertății religioase. Întâlnirea de la Vatican se va concentra în mod evident asupra problemei privind cum trebuie să răspundă Biserica la crizele cauzate de consacrările ilicite. Participanții vor discuta despre cum trebuie să se raporteze Biserica la regimul chinez și la Asociația Catolică Patriotică susținută de guvern, care caută să dobândească controlul deplin asupra Bisericii din China. Întâlnirea de la Vatican va analiza de asemenea poziția Bisericii față de Episcopii care au fost consacrați ilicit.
Majoritatea Episcopilor catolici din China, inclusiv cei din Biserica oficială recunoscută de guvern, au cerut până acum și au primit aprobarea Vaticanului. Totuși, guvernul continuă să hărțuiască și ocazional să aresteze lideri ai Bisericii clandestine care își declară loialitatea lor față Roma. Întâlnirea specială pe tema catolicismului din China va fi a treia întâlnire la nivel înalt convocată de Papa Benedict al XVI-lea în ultimul an. Anterior el i-a convocat pe capii Curiei Romane pentru a discuta despre relațiile cu catolicii tradiționaliști (în luna februarie a anului trecut) și despre Arhiepiscopul excomunicat Emmanuel Milingo și campania lui împotriva celibatului clerical (în luna noiembrie).

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1044, Ultimul acces: 2026-06-01 14:53:09