Stareța Mănăstirii Cormaia a fost pomenită de PS Benedict Bistrițeanul la 7 ani de la trecerea în veșnicie[2024-12-16]de Alexandru BobocPreasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat duminică slujba de pomenire a stravroforei Ecaterina Ghiran, stareță a Mănăstirii năsăudene Cormaia, la 7 ani de la trecerea în veșnicie. Slujba Parastasului a fost săvârșită la finalul Sfintei Liturghii, după care ierarhul împreună cu obștea de maici și credincioșii au mers la mormântul stareței unde a fost rostită o ectenie pentru cei adormiți. În predica rostită la slujba de dimineață, Preasfinția Sa a evidențiat importanța participării active la viața liturgică a Bisericii, subliniind că cei care nu participă aici, pe pământ, la Cina Domnului, nu vor avea parte de această bucurie nici în Împărăția Cerurilor. Stavrofora Ecaterina Giran Stavrofora Ecaterina Ghiran s-a născut în data de 25 februarie 1936, în localitatea Oșorhel, județul Cluj. La 8 noiembrie 1955, a mers la Mănăstirea Nicula, apoi la Mănăstirea Timișeni, de lângă Timișoara. Ulterior, a primit ascultare la Mitropolia Banatului, unde a stat până în 1960. În urma Decretului 410 din 1959, a fost dată afară din mănăstire și a lucrat o vreme la fabrica de cherestea de la Vasiova, după care s-a mutat la București, unde a lucrat 8 ani de zile. A reintrat în mănăstire și a coordonat aproape 24 de ani, din ascultarea Mitropolitului Nicolae Corneanu, atelierul de croitorie al Mitropoliei Banatului. După pensionare, s-a retras pentru o perioadă la Mănăstirea Timișeni, după care s-a stabilit la Mănăstirea Cormaia, unde, începând cu anul 1997, a fost numită stareță a acestui așezământ monahal din Țara Năsăudului. A trecut la Domnul în data de 24 decembrie 2017, după 20 de ani de stăreție și o viață închinată Domnului Hristos, fiind înmormântată în proximitatea bisericii mănăstirii. Mănăstirea Cormaia, situată la 5 km distanță de orașul-stațiune Sângeorz-Băi, a fost reînființată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, cu binecuvântarea Mitropolit Bartolomeu Anania. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică, având hramul Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 144, Ultimul acces: 2026-04-27 14:27:21
|
Timp total: 0,54s...
[]:1