Noul preot român din orașul australian Brisbane s-a întâlnit cu episcopul grec al locului[2024-12-16]de Andrei UrsuleanPr. Mihail Suciu, noul paroh al comunității românești din Brisbane, Australia, s-a întâlnit săptămâna trecută cu Preasfintitul Parinte Bartolomeu de Brisbane, informează publicația Vema. În cadrul întâlnirii, cei doi au discutat despre vizita recentă a Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în Australia. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a adresat mulțumiri Preasfințitului Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, în numele Arhiepiscopului Macarie al Australiei, pentru prezența sa la slujbele oficiate cu prilejul vizitei Patriarhului Ecumenic. De asemenea, ierarhul grec a subliniat iubirea și respectul pe care clerul și credincioșii Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din Australia le au pentru Episcopul Mihail. Totodată, în semn de apreciere, ierarhul i-a oferit pr. Mihail Suciu o icoană a Adormirii Maicii Domnului, însoțită de rugăciunea ca Născătoarea de Dumnezeu să mijlocească pentru el și familia sa, precum și o copie a cărții Doamne și Stăpânul vieții mele a Arhiepiscopului Macarie. Preotul Mihail Suciu i-a mulțumit Episcopului pentru daruri și binecuvântări, invitându-l cu căldură să viziteze comunitatea românească din Brisbane. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 145, Ultimul acces: 2026-04-27 04:03:17
|
Timp total: 0,38s...
[]:1