Dumnezeu nu da buzna in viata noastra, explica Episcopul Siluan al Italiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Dumnezeu nu dă buzna în viața noastră, explică Episcopul Siluan al Italiei

[2024-12-26]
de Andrei Ursulean

Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat miercuri Sfânta Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma și a explicat faptul că Dumnezeu nu dă buzna în viața noastră, dar își manifestă iubirea față de noi până la jertfă.
Din sobor a făcut parte și Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscop ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Preasfinția Sa a explicat faptul că Dumnezeu respectă libertatea noastră, nu intervine cu forța, ci își manifestă iubirea în mod liber și personal, fără să ne condamne sau să impună.
„Dumnezeu nu vine să dea buzna în viața noastră. Nu ne condamnă nici la fericire, nici la mântuire, nu ne silește nici la iubire față de El. Dar își manifestă iubirea față de noi, care merge până la a-și pune viața pentru cei pe care îi iubește”, a subliniat ierarhul.
„Calea aceasta a încrederii față de Dumnezeu și dinspre Dumnezeu spre noi, dar mai ales dinspre noi spre Dumnezeu, este calea prin care noi ne găsim echilibru, liniște lăuntrică, liniște în familie, liniște în obștiile bisericești, monahale și așa mai departe, liniște în societate, liniște în lume”.
„Însăși venirea în lumea Mântuitorului Hristos este un act de mare, mare iubire pe care ni-L arată și manifestă astăzi. Noi, așadar, să fim un pic mai conștienți de aceste privilegii: Că Dumnezeu ne iubește, că ne-a făcut fiii Lui, iar dacă suntem fii, suntem și moștenitori împreună cu Fiul Cel Veșnic al Lui Dumnezeu”, a adăugat Preasfinția Sa.
Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, prezent la slujbă
Printre credincioșii prezenți la slujbă s-a numărat și Excelența Sa George Bologan, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 125, Ultimul acces: 2026-04-27 17:34:46