Pe urmele lui Constantin Brancusi: Anul National dedicat marelui sculptor va debuta prin manifestari culturale in Gorj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pe urmele lui Constantin Brâncuși: Anul Național dedicat marelui sculptor va debuta prin manifestări culturale în Gorj

[2026-02-09]
de Cristian Damian

Anul Național Constantin Brâncuși va fi deschis oficial în data de 19 februarie printr-un program cultural special organizat în mai multe spații reprezentative din județul Gorj.
Manifestările culturale vor marca împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român.
Evenimentele sunt dedicate celebrării operei și moștenirii artistice a celui considerat părintele sculpturii moderne și urmăresc valorificarea patrimoniului cultural local și promovarea personalității lui Constantin Brâncuși.
Programul activităților
Programul activităților va începe la ora 10:00, la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, unde va fi vernisată expoziția „Esența memoriei: Constantin Brâncuși – documente, imagini și mărturii”.
De la ora 12:00, în satul Hobița, comuna Peștișani, locul natal al artistului, va fi inaugurată ruta cultural-turistic㠄Pe urmele lui Constantin Brâncuși”, pe traseul Hobița – Târgu Jiu – Craiova, menită să evidențieze reperele biografice și culturale legate de creația marelui sculptor.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj va organiza de la ora 16:00 expoziția foto-documentar㠄Brâncuși. Calea spre lumină”.
La ora 17:30, Biblioteca Județean㠄Christian Tell” din Târgu Jiu va găzdui spectacolul „Constantin Brâncuși – Moștenirea care ne unește”, susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, eveniment ce aduce în fața publicului tradiții și expresii artistice inspirate din specificul cultural al zonei.
Activitățile dedicate deschiderii Anului Național Constantin Brâncuși se vor încheia cu un concert al formației Lyra Gorjului, programat la ora 19:00 la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 139, Ultimul acces: 2026-06-08 02:29:13