ZMT 2008 in Australia? - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

ZMT 2008 în Australia?

[2005-07-08]
Arhidieceza de Sydney, Australia, speră să fie gazda următoarei ediții, din 2008, a Zilei Mondiale a Tineretului. Cardinalul George Pell de Sydney va trimite mâine o cerere oficială Consiliului Pontifical pentru Laici, care se ocupă de organizarea ZMT. Prelatul australian a spus că a discutat deja perspectiva organizării la Sydney a ZMT 2008 cu oficialii Consiliului Pontifical.

Cardinalul Pell, care a avut deja mai multe întâlniri săptămâna trecută cu Papa Benedict al XVI-lea, a refuzat să spună dacă a discutat sau nu cu Sfântul Părinte despre ZMT 2008, dar a spus că Sydney are "șanse mari" să fie ales. Prelatul a spus că a auzit de discuții privind o posibilă organizare a următoarei întâlniri de tineret în America Latină. Anul acesta evenimentul este găzduit în august, de Koln, Germania. La sfârșitul acestei întâlniri, după celebrarea finală, va fi anunțat locul de desfășurare a următoarei ediții a ZTM.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 2211, Ultimul acces: 2026-04-17 01:21:13