Arhiepiscopul Foley despre potentialul cinematografiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Arhiepiscopul Foley despre potențialul cinematografiei

[2005-11-23]
Ieri seară, Arhiepiscopul John P. Foley, președintele Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale, a inaugurat al IX-lea Congres Internațional despre Cinema și Spiritualitate, care se desfășurat la Universitatea "Roma Tre" în zilele de 22 și 23 noiembrie. Referindu-se la tema întâlnirii din acest an, "tentația de a crede", Arhiepiscopul a spus că a răspunde tentației "înseamnă să pornești pe drumul dificilei căutări a Adevărului într-o lume precum cea de astăzi, care pendulează între indiferență religioasă și extremism religios; înseamnă a-i răspunde lui Dumnezeu în ciuda îndoielii umane, care nu poate fi niciodată total depășită; înseamnă a-ți asuma un act curajos, un salt calitativ la nivel existențial".

Președintele Consiliului Pontifical a amintit că în numeroase filme "tentația de a crede [...] a dat naștere unui dialog între ființele umane și Dumnezeu, un dialog capabil să stimuleze în spectatori o reflecție profundă, punându-i față în față cu identitatea lor intimă și cu semenii lor." Arhiepiscopul a continuat: "Marii regizori de film știu cum să spună poveștile oamenilor din toate timpurile și culturile oamenilor de astăzi, ca un ecou al experiențelor personale intense. Și tocmai acest potențial valoros al cinematografiei mă face să sper că va continua să fie în slujba omenirii, călăuzind omul spre înțelegerea spirituală a esenței sale." Arhiepiscopul Foley a subliniat faptul că "cinematografia a traversat peste o sută de ani", dar "continuă să ne uimească, să ne facă să ne gândim și să ne întrebăm despre noi înșine prin operele acelor artiști care au ales să își împărtășească experiența spirituală cu spectatorul".

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 1106, Ultimul acces: 2026-06-06 22:57:51