Misionarii construiesc biserici in provincia Puno, Peru[2005-11-25](ANN / AARC)Saptamani intregi au venit voluntari din diferite parti ale Statelor Unite pentru a construi o cladire la o altitudine de peste 3800 de metri in Insulele Uros, pe Lacul Titicaca. In Sabatul rece din 12 noiembrie voluntarii care au muncit din greu s-au strans sa sarbatoreasca impreuna cu localnicii terminarea acestei biserici plutitoare. Mediul neobisnuit in care a fost amplasata cladirea bisericii a facut din construirea ei o provocare deosebita. Biserica, cum se intampla de fapt cu orice cladire din Los Uros, trebuie fie sa pluteasca fie sa fie asezata pe un postament plutitor. Cred ca este minunat, a remarcat pastorul Jan Paulsen, presedinte al Conferintei Generale, care a vizitat pentru prima oara insulele de pe Lacul Titicaca si a anticipat dedicarea celor doua biserici. El a laudat spiritul misionar si de angajare al voluntarilor si conducatorilor Bisericii Adventiste din Peru. Ceremonia de consacrare a fost un punct de cotitura in istoria Bisericii Adventiste din Peru. Pentru a putea sustine o multime atat de mare de oameni au trebuit unite mai multe pontoane plutitoare pentru a crea spatiul necesar in jurul bisericii. Don Noble a primit cererea de sprijin din partea Bisericii Adventiste din Los Uros in anul 2003. De atunci, proiectul a fost un act al credintei, ca raspuns la credinta. Insulele Uros si oamenii care le locuiesc prezinta caracteristici deosebite. La prima noastra vizita pe insula, acolo unde am gasit cladiri modeste, am fost binecuvantati de credinta simpla a membrilor si de dorinta lor de a marturisi pe Hristos fiecarei fapturi de pe aceste insule, a spus el. Ne-au spus ca daca le vom construi o cladire permanenta pentru a se inchina, ei o vor umple cu noi credinciosi. Unui astfel de angajament stiam ca trebuie sa ii raspundem in mod pozitiv. Desi a fost un proiect foarte complicat si costisitor, Dumnezeu a facut multe minuni iar lucrarea Lui va inainta ca urmare a noii biserici si spiritului credinciosilor ei. Cladirile bisericilor construite de voluntari in aceasta regiune sunt in diferite stadii de executie si fac parte din initiativa de construire a 100 de biserici in Peru, una din tarile cu rata cea mai mare de crestere a Bisericii Adventiste. Aceasta initiativa include si construirea a 8 centre scolare. Pana la aceasta data trei sferturi din biserici sunt terminate ca urmare a efortului a 3000 de voluntari. Si aceasta doar in ultimele 12 luni. Avand in vedere mediul unic si locul in care au fost construite bisericile, noii constructori de biserici au analizat provocarile arhitecturale ale proiectului. Proiectantii si constructorii au decis sa construiasca aceste cladiri din lemn usor, prin care sa nu patrunda apa, sa fie acoperita cu materiale usoare si sa foloseasca stilul arhitectural al constructiilor traditionale din insula. Sursa: www.Intercer.ro Contor Accesări: 939, Ultimul acces: 2026-06-01 14:38:32
|
Timp total: 0,39s...
[]:1