Copiii merita parinti casatoriti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Copiii merită părinți căsătoriți

[2005-12-08]
Copiii au dreptul la părinți care să fie căsătoriți, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea adresându-se participanților la o conferință a președinților Comisiilor episcopale din America Latină pentru Familie și Viață. Conferința de sâmbătă a fost organizată de Consiliul Pontifical pentru Familie, informează agenția Zenit.

"Copiii au dreptul să fie născuți și crescuți într-o familie bazată pe căsătorie", a spus Sfântul Părinte, care a invitat comunitățile eclesiale să "prezinte în întreaga ei bogăție valoarea extraordinară a căsătoriei care, ca instituție naturală, este `patrimoniul omenirii`." În discursul său în limba franceză, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că "actualul fenomen al secularizării împiedică conștiința socială să descopere așa cum se cuvine identitatea și misiunea instituției familiei". În ultima vreme, a continuat Pontiful, au fost aprobate "legi nedrepte [...] Au fost propuse noi forme de căsătorie, unele necunoscute în culturile popoarelor, forme care alterează natura specifică a căsătoriei", a spus Papa referindu-se clar la uniunile între persoane de același sex.

"Cu adevărat, copiii sunt cea mai mare bogăție și cel mai valoros bun al familiei", a continuat Papa. "De aceea este necesar să ajutăm toate persoanele să devină conștiente de răul intrinsec al crimei avortului, care, atentând la viața ființei umane la începuturile ei, atentează și la societatea însăși." Biserica amintește "politicienilor și legislatorilor, ca slujitori ai binelui societății" de datoria lor "de a apăra dreptul fundamental la viață, rod al iubirii lui Dumnezeu", a adăugat Sfântul Părinte. Când se uită acestea se facilitează de fapt "eliminarea embrionilor sau folosirea lor arbitrară în interesul științei" care, fără etică, "devine o amenințare pentru ființa umană, pe care o reduce la a fi un simplu instrument. [...] Când se ajunge la așa ceva, însăși societatea este ofensată iar fundația ei zguduită." (

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1140, Ultimul acces: 2026-05-31 13:24:37