Manastirea de pe Ceahlau – legalitatea unui demers necesar* - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mănăstirea de pe Ceahlău – legalitatea unui demers necesar*

[2005-07-26]
de Constantin Sturzu

Săptămâna trecută a apărut în presă informația conform căreia un număr de 20 de organizații neguvernamentale (între care Asociația Salvamont Neamț și Wild World Found) au dat în judecată Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru “stoparea deîndată a lucrărilor de construire a obiectivului turistic «Casa de pelerini și chilii monahi Panaghia» de pe Muntele Ceahlău, obiectiv în construcție fără autorizație, în zona de protecție special㔠(am citat din acuzația adusă). Această inițiativă nu este singulară fiind de fapt o continuare a acțiunilor de intimidare a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în demersurile pe care le desfășoară pentru ca mănăstirea de pe Ceahlău să beneficieze de condiții umane atât pentru viețuitorii săi cât și pentru pelerini.

Mitropolia are aviz pentru construirea Casei Panaghia

Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în cooperare cu Ministerul Apărării Naționale, a ridicat pe Muntele Ceahlău o mănăstire cu hramurile „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și ,,Schimbarea la Faț㔠construind o biserică cu clopotniță care au fost sfințite în anul 1993. De la această dată și până în prezent, lăcașul de cult funcționează după toate rânduielile bisericești monahale, fiind un loc de rugăciune pentru credincioși și un punct de atracție pentru mulți pelerini și turiști din țară și din străinătate. Aceste construcții bisericești s-au ridicat în baza Autorizației nr. 66/30.09.1991 eliberată de Prefectura județului Neamț, autorizație care, la rândul ei, s-a întemeiat pe Acordul nr. 1377/18.08.1990 și Decizia Primăriei Comunei Ceahlău nr. 12/9.10.1990 de atribuire a terenului în suprafață de 1500 mp. De asemenea, la baza autorizației de construcție a stat și Avizul Ministerului Mediului nr. 72136/4.09.1991.
În cadrul oferit de muntele Ceahlău, sunt cunoscute tuturor condițiile naturale vitrege și aspre în care trăiesc preoții și monahii din acest lăcaș de cult, mai ales că în loc de chilii aceștia au niște adăposturi săpate în subteran (bordeie). Pentru a îmbunătăți condițiile de existență și de rugăciune ale călugărilor și pentru a crea un spațiu liturgic corespunzător, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a demarat atât de necesarul proces de reamenajare a spațiului liturgic și de pelerinaj existent în jurul bisericii și de reabilitare a locuințelor monahilor (chilii, bucătărie, trapeză, grupuri sanitare etc.). În acest sens, cunoscând faptul că Masivul Ceahlău este rezervație naturală, încă din anul 2003 Mitropolia Moldovei și Bucovinei a solicitat autorităților locale și centrale găsirea unor soluții legale pentru realizarea obiectivelor de mai sus.
Așa cum preciza într-un interviu acordat postului de radio TRINITAS Părintele Cătălin Urserescu, directorul Centrului Cultural Pastoral Durău și unul dintre coordonatorii lucrărilor de la Casa Panaghia, această construcție a obținut toate avizele necesare, “pe baza unui proiect studiat și aprobat”, inclusiv avizul Ministerului Mediului. Așadar această acționare în judecată a Mitropoliei este neîntemeiată, mai ales că, așa cum sublinia și Pr. Cătălin Urserescu, nu poate fi acționat în judecată cel care a solicitat (și a obținut) un aviz de construcție ci, eventual, cel care a eliberat respectivul aviz (în cazul acesta este vorba de Consiliul Județean Neamț care a emis autorizația de construcție încă din luna august a anului 2004).

Grija pentru mediul natural – o prioritate pentru Biserică

Sintetic, argumentele care susțin demersurile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de a reamenaja spațiul destinat călugărilor și pelerinilor sunt următoarele: 1. Condițiile în care își duc viața monahii în actualele chilii subterane - în fapt adevărate bordeie - sunt foarte aspre și inumane. Conform Constituției României, art. 29, Statul Român, prin autoritățile sale centrale și locale, este obligat să asigure desfășurarea normală a activităților unităților din fiecare cult, inclusiv a celor din Biserica Ortodoxă Română (și aici sunt incluse și mănăstirile cum este cea de pe Ceahlău). Totodată, conform dreptului umanitar - național și comunitar - european, fiecare persoană are dreptul la condiții de viață decente.
În cazul de față și monahii din Mănăstirea „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și ,,Schimbarea la Faț㔠de pe Muntele Ceahlău au dreptul la condiții umane de existență prin reabilitarea și reamenajarea chiliilor și a anexelor (trapeză, bucătărie, grupuri sanitare etc.).
2. Locuințele ce se vor construi nu generează un impact negativ asupra zonei, întrucât vor fi construite lângă biserica existentă. De altfel noua construcție nu face decât să sistematizeze și să concentreze într-un singur loc bordeiele actuale care sunt răsfirate în jurul bisericii astfel încât de fapt se reduce spațiul în care monahii își vor desfășura activitatea. Mai mult, faptul că noua construcție va fi ridicată pe piloni (nu direct pe pământ) arată grija deosebită pentru protejarea mediului natural. De altfel așa se intenționa să se construiască încă de la început, de când s-a ridicat și biserica, însă lipsa fondurilor nu a permis atunci acest lucru. Retrocedarea unor suprafețe de pădure a adus în ultimii ani și posibilitatea de a rezolva această problemă.
Așadar construcția Casei Panaghia pe muntele Ceahlău este un drept și o necesitate și arată grija pe care Mitropolia Moldovei și Bucovinei o poartă deopotrivă pentru călugări și pelerini, dar și pentru mediul natural. Pe aceste locuri, care cândva “foșgăiau de sihaștri”, existau numeroase schituri care au și conferit Ceahlăului statutul de “munte sfânt” al românilor. Mănăstirea din vârful muntelui este astăzi un simbol al continuității noastre, o valorificare și sub aspect spiritual, nu doar turistic, a acestei zone atât de vizitată.
A te împotrivi ca cei care se nevoiesc în acest sfânt lăcaș să beneficieze de condiții umane este un act cinic, chiar barbar am putea spune. În spatele unor astfel de acțiuni nu poate fi grija pentru natură, întrucât acest aspect este dintotdeauna o prioritate pentru Biserica Ortodoxă Română care se raportează la mediul înconjurător ca fiind “creația lui Dumnezeu”. Este posibil ca astfel de acțiuni, sau altele asemănătoare (cum ar fi cele care se împotrivesc ridicării Catedralei Mântuirii Neamului), să nu fie decât reflexia unor mentalități de sorginte comunistă care văd în religie un rău social și nu un factor de educare și de ridicare a demnității umane. Din acest punct de vedere nu e, într-adevăr, “nimic nou sub soare”.

* Articol publicat in cotidianul LUMINA din 26 iulie 2005
Constantin Sturzu este consilier al sectorului “Biserica și Societatea” din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 1997, Ultimul acces: 2026-04-15 15:23:54