Pontiful face un apel la un secularism sănătos[2008-11-14]Papa Benedict al XVI-lea continuă să încurajeze un 'secularism sănătos', bazat pe colaborare, respect și dialog. Papa a făcut acest apel ieri, când l-a primit în audiență pe Sante Canducci, noul ambasador din San Marino pe lângă Sfântul Scaun. 'Doar în aceste condiții de secularism sănătos poate o societate să fie construită, astfel încât diversele tradiții, culturi și religii să conviețuiască în pace. A separa total viața publică de tradiții înseamnă a te înscrie pe un drum închis.'Pontiful a susținut că micul San Marino, inclus în teritoriul Italiei, poate să ajute Europa să devină 'un ținut al dialogului și o `casă comună` a națiunilor cu particularitățile lor religioase'. Pe de altă parte, a adăugat el, 'secularismul sănătos' implică faptul că 'fiecare realitate temporală își are normele ei specifice, care nu trebuie să ignore însă formele etice fundamentale, temeliile care se găsesc în însăși natura omului'. 'Când Biserica Catolică, prin păstorii ei legitimi, apelează la valoarea pe care aceste principii etice fundamentale, înrădăcinate în moștenirea creștină a Europei, o are în viața privată și mai mult în viața publică, o face motivată doar de dorința de a garanta și promova demnitatea persoanei umane și binele autentic al societății', a afirmat Papa Benedict. Sfântul Părinte a continuat lăudând bogăția de tradiții culturale și religioase din San Marino. 'Fiecare națiune și instituție, mare sau mică, este chemată să coopereze activ la construirea unei comunități internaționale sprijinită de valorile umane și spirituale comune.' San Marino, a treilea cel mai mic stat din Europa, după Vatican și Monaco, are aproximativ 30.000 de locuitori, majoritatea catolici. Statul a fost înființat în anul 301 de creștinul pietrar Marinus, care a ajuns aici fugind din calea persecuției condusă de Dioclețian. Izolarea a făcut ca zona să reușească să își mențină independența timp de secole. În 1631 a fost recunoscut ca atare de Sfântul Scaun. Din 301 până în 1968 a fost cea mai mică republică din lume (fiind detronată de Nauru). Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1067, Ultimul acces: 2026-06-05 02:52:53
|
Timp total: 0,41s...
[]:1