Moaștele a 32 de sfinți, la hramul Bisericii Vovidenia din Botoșani[2008-11-20] Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, racla cu părticele ale mai multor sfinți prăznuiți de Biserica Ortodoxă de-a lungul anului bisericesc, aflată în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - vechea Catedrala mitropolitană din Iași, va ajunge astăzi, 20 noiembrie a.c., la Biserica Vovidenia din Botoșani, care își serbează mâine hramul. Cu ocazia praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, pe lângă cinstitele moaște, va fi adus spre închinare și unul dintre veșmintele care a acoperit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.Biserica Vovidenia, cu hramurile Intrarea Maicii Domnului în Biserică și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Botoșani, a fost construită în anul 1835 de către boierii Manole și Varlam Cârstea, pe locul unui vechi sfânt lăcaș din lemn de 300 de ani, în jurul căruia era cimitirul orașului. Biserica nu a fost niciodată pictată, iar catapeteasma este cea originală și a fost îmbrăcată în foiță de aur. În jurul bisericii, la începutul sec. al XX-lea, a funcționat prima școală de cântăreți bisericești din Botoșani. Între anii 1951 și 1971 a fost închisă, iar până în anul 1992, parohia a fost, pe rând, filie a parohiilor Sfântul Dumitru și Sfântul Gheorghe din Botoșani. Biserica Vovidenia este monument istoric și este una dintre cele mai mari biserici din Botoșani. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 962, Ultimul acces: 2026-06-06 22:54:31
|
Timp total: 0,6s...
[]:1