ABC pentru a-l cunoaște pe apostolul Paul[2008-11-21]Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași anunță apariția cărții 'ABC pentru a-l cunoaște pe apostolul Paul', scrisă de Giuseppe Pulcinelli și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în format 17x24 cm, conține 64 de pagini tipărite într-o ținută grafică deosebită și poate fi procurată de la toate librăriile catolice din țară la prețul de 10 lei, aflăm dintr-un material de prezentare apărut pe Ercis.ro, pe care îl preluăm în continuare.Biserica Catolică celebrează Anul Paulin, proclamat de Papa Benedict al XVI-lea la 28 iunie 2008, pentru a comemora 2000 de ani de la nașterea Apostolului Paul. Această inițiativă a Bisericii Universale este pusă în valoare și la nivelul Bisericii locale. Astfel, și în Dieceza de Iași se celebrează Anul Paulin, deschis oficial la 28 iunie 2008 și care se va încheia în solemnitatea 'Sfinților Apostoli Petru și Paul', la 29 iunie 2009. Pentru a marca acest eveniment, la Editura Sapientia a fost publicat volumul 'ABC pentru a-l cunoaște pe apostolul Paul'. Autorul - Giuseppe Pulcinelli - este preot al Diecezei de Roma și a urmat studii de specializare în Sfânta Scriptură la Institutul Biblic din Roma. Actualmente activează ca profesor de științe biblice în cadrul Universității din Lateran. Cartea a fost tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu, profesor de drept canonic la Institutul Teologic Romano-Catolic 'Sfântul Iosif' din Iași. 'Intenția acestei scrieri este aceea de a încerca... să ne furnizeze noțiunile fundamentale, coordonatele indispensabile pentru a ne introduce în lumea lui Paul, Apostolul neamurilor', ne spune autorul, care a conceput prezentul volum ca un manual introductiv în gândirea paulină, dar și în epoca în care a trăit Apostolul Paul. Autorul și-a împărțit lucrarea în patru secțiuni, colorate cu galben, roșu, verde și albastru, care corespund prezentării vieții, scrisorilor, gândirii pauline și orașelor pe care le-a vizitat. Aceste patru secțiuni cuprind un număr de 21 de teme pauline, care pot constitui un suport excelent pentru cateheze, predici și discuții biblice pe teme pauline. Limbajul accesibil, îmbogățit cu ilustrații, face ca prezentul volum să fie o introducere istorico-biblică foarte bună și accesibilă oricărui creștin. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1075, Ultimul acces: 2026-06-04 19:19:10
|
Timp total: 0,35s...
[]:1