Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a slujit Sfânta Liturghie la parohia Gârliște, din protopiatul Oravița  - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a slujit Sfânta Liturghie la parohia Gârliște, din protopiatul Oravița 

[2009-03-17]
În Duminica a II a din Postul Paștilor, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului a slujit dumnezeiasca Liturghie la parohia Gârliște din protopopiatul Oravița. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a instalat în calitatea de păstor sufletesc al comunității pe noul preot paroh ,Păunel Martin Juchi.

Chiriarhul a fost întâmpinat de numeroși credincioși la hotarul satului Gârliște, de unde a fost condus până la biserica parohială. După încheierea dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, după care a înmânat noului preot paroh Sf. Evanghelie, Sf. Cruce și cheile bisericii, potrivit tradiției bisericii noastre strămoșești.

În cuvântul său de mulțumire, noul preot paroh a mulțumit Ierarhului pentru încrederea întru acordarea demnității de preot și încredințarea parohiei Gârliște, din protopopiatul Oravița. În încheiere, toți credincioșii au luat parte la agapa frățească oferită de către comunitatea parohială.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-07-31 12:39:46