Conferințe preoțești în trei protopopiate din Arhiepiscopia Iașilor[2010-01-15]Preoții din Protopopiatul Pașcani s-au reunit ieri, 14 ianuarie 2010, în ședință lunară, informează 'Ziarul Lumina'. Tema Apostolatul preoțesc în contextul societății de astăzi a fost susținută de pr. Pavel Postolachi, protoiereu al Protopopiatului Pașcani. S-a prezentat dimensiunea sacră a apostolatului, pornind de la cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, Care a spus: «Mergând învățați toate neamurile». S-a avut în vedere modelul apostolic și cel patristic. În privința dimensiunii sociale a apostolatului preoțesc de astăzi, s-a discutat despre vizitele pe care le fac preoții la casele credincioșilor. S-a avut în vedere ca, prin activitatea preoțească, să revigorăm viața spirituală a enoriașilor noștri, a afirmat pr. protopop Pavel Postolachi, care a mai adăugat faptul că, în cadrul întrunirii, s-au abordat și diferite probleme administrative. La sediul Protopopiatului Tg. Neamț a avut loc, ieri, conferința lunară cu preoții, în cadrul căreia pr. Andrei George Stan, de la parohia Zvoronești, a prezentat tema Familia creștină astăzi. Probleme și metode pastorație. S-a amintit de durerile care apasă viața de familie și care o abat de la menirea ei sfântă, probleme cum ar fi divorțul, încălcarea jurământului de credință dintre soț și soție sau avortul. S-a arătat că învățătura creștină a luat ființă de la leagănul unui copil și de la sânul unei mame, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și a luat chip de prunc, a declarat pr. Ioan Dogariu, protoiereu al Protopopiatului Tg. Neamț. Tot ieri, preoții din Protopopiatul Ceahlău s-au întrunit în ședință. Pr. Nicolae Cojocaru, de la parohia Borca, a susținut tema Dor de Eminescu. S-a mai discutat despre intabularea terenurilor de la parohii. O parte dintre parohii au procesele pe rol, iar altă parte trebuie să primească sentința definitivă. Patru dintre parohiile noastre au făcut intabularea, finalizând astfel acțiunea de constatare a proprietății, a spus pr. Mihai Damian, protoiereu al Protopopiatului Ceahlău. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1835, Ultimul acces: 2026-07-28 15:57:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1