Rugăciunea cere încredere[2011-10-06]Oferind o reflecție asupra Bunului Păstor, Papa Benedict al XVI-lea a subliniat relația dintre rugăciune și "actul radical de încredere". Sfântul Părinte a reflectat asupra Psalmului 23, în cadrul audienței generale de miercuri, 5 octombrie 2011, din Piața San Pietro. Continuând seria de cateheze despre rugăciune, Pontiful a spus că "a te întoarce spre Domnul în rugăciune presupune un act radical de încredere, conștientizând că cel în care ne încredem este Dumnezeu, care este bun"."Din acest motiv", a spus el, "astăzi aș dori să reflectez împreună cu voi asupra unui psalm care este în întregime pătruns de această încredere, în care psalmistul exprimă siguranța senină că este călăuzit și protejat, ferit de orice pericol, deoarece Domnul este păstorul său". "'Domnul este păstorul meu și nimic nu-mi va lipsi': astfel începe această frumoasă rugăciune, aducând aminte de mediul nomad al păstoritului și de experiența de cunoaștere reciprocă ce se stabilește între păstor și oile care alcătuiesc mica sa turmă. Imaginea evocă o atmosferă de încredere, intimitate și tandrețe: păstorul își cunoaște fiecare oaie; le cheamă pe nume și ele îl urmează, deoarece îl cunosc și au încredere în el. Are grijă de ele; le păzește ca pe bunuri de preț, gata să le apere, să le asigure bunăstarea și un trai pașnic. Nimic nu le poate lipsi dacă păstorul este cu ele". Pontiful a spus că acela care merge în urma Bunului Păstor, chiar dacă este condus pe "cărări întortocheate sau lungi" sau prin "zone de deșert spiritual, fără apă și sub soarele unui raționalism care pârjolește", poate fi sigur că merge "pe căile dreptății". "El merge cu Domnul chiar și în văile întunecate ale suferinței, ale îndoielilor, și în orice problemă umană se simte protejat. 'Tu cu mine ești': acesta este certitudinea noastră, acest lucru ne susține". În Psalmul 23, psalmistul arată că "de voi și umbla prin valea umbrei morții, nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine ești". "Valea care trebuie trecută este așadar un loc de suferință, cu amenințarea îngrozitoare a unor pericole de moarte", a arătat Sfântul Părinte. "Și totuși, omul care se roagă înaintează în siguranță și fără teamă, pentru că știe că Domnul este cu el". "Întunericul nopții ne înspăimântă cu umbrele lui, cu dificultatea pe care o aduce în distingerea pericolelor, cu tăcerea lui umplută de sunete indescifrabile. Dacă turma umblă după apusul soarelui, când vizibilitatea este scăzută, este normal ca oile să devină neliniștite, deoarece există riscul de a se împiedica sau de a se îndepărta și a se rătăci - și se adaugă teama de posibilii agresori care se ascund sub acoperământul nopții. Acel 'Tu cu mine ești' este o proclamare a încrederii fără rezerve și rezumă experiența credinței radicale; apropierea lui Dumnezeu transformă realitatea, întunericul văii este golit de orice amenințare", a spus Papa. "Acum turma poate merge în pace, însoțită de sunetul familiar al toiagului lovind pământul - semnul prezenței care conferă siguranță a Păstorului". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 896, Ultimul acces: 2026-08-02 13:15:36
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1