Splendidul tezaur pictural de la Fundătura Ţepoaia

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Splendidul tezaur pictural de la Fundătura Ţepoaia

[2015-01-27]

Periplul prin ţinutul Motoşenilor continuă azi cu un popas la Fundătura Ţepoaia, un cătun cu doar câteva case şi cu o bisericuţă de lemn păstrătoare a unui inventar pictural de excepţie.
Un drum de pământ, prăfuit şi plin de zgrunţuri, duce, şerpuind periculos, spre fundul Văii Ţepoaia, în cătunul Fundătura. Numai cele câteva case, cocoţate pe dealurile ce străjuiesc drumeagul îngust, mai amintesc de aşezarea mândră de odinioară. Sătucul, aproape pustiu, e dăruit de natură cu privelişti uluitoare. Dealurile se unduiesc blând, îmbrăţişând cerul, în depărtări. Ici-colo, pâlcurile verzi de foioase se învecinează cu fâşiile pajiştilor tunse demult. De pe un deal pe altul, căpiţele se văd aliniate ca nişte butoni arămii pe mantoul toamnei. Drumul îşi urmează cursul, suind un povârniş abrupt. Se opreşte sus, pe un platou păzit, de-a dreapta, de un versant zdravăn, acolo unde stă de aproape două veacuri şi jumătate biserica de lemn de la Fundătura. Izolată cu totul, după cum spune şi numele cătunului, bisericuţa e un tărâm în care liniştea împărăţeşte nestingherită. Luminile de miere ale toamnei răspândesc luciri tainice printre frunzele deja ruginite, trasând tuşe diafane pe pereţii albi ai locaşului. De acolo, din ograda bisericii, se vede toată întinderea, cu puţinele case risipite pe coclauri şi cu smocurile de verdeaţă dimprejur. „Vatra satului era un pic mai jos de biserică, aşa povestesc bătrânii. Dar fiindcă pământul aluneca, oamenii s-au mutat. Ca prin miracol, aici a mai rămas doar bisericuţa“, povesteşte părintele Ionuţ Liviu Apetrei. Acum, la Fundătura există doar 25 de case, dar numai vreo 19 mai sunt locuite. „Chiar dacă sunt puţini, oamenii sunt foarte credincioşi, foarte legaţi de biserică. Asta mă întăreşte şi pe mine şi-mi dă curaj să merg mai departe. Că aici, misiunea asta e, să zidim biserica în sufletele oamenilor“, crede parohul Ionuţ Liviu Apetrei. Un preot dedicat comunităţii pe care o slujeşte, în ciuda izolării, a condiţiilor dificile şi a greutăţilor unei parohii atât de mici. S-a ataşat de bătrânii de aici, de povârnişurile ce-şi schimbă frumuseţea cu fiecare anotimp şi n-ar mai pleca niciodată. „Atunci când vine o bunicuţă şi se roagă aici, în sfânta biserică, sau dacă îi treci pragul casei şi stai la masă şi-ţi pune în faţă o turtă care e făcută din grâul cules de ea şi din aluatul pe care ea l-a frământat, simţi că treci prin viaţă cu adevărat. Noul parcă nu te mai ademeneşte cu nimic. Tot lucrurile vechi şi simple au valoare cu adevărat“, s-a convins, în timp, părintele Apetrei.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1742, Ultimul acces: 2026-07-28 17:28:32

Timp total: 0.03s...

[1]:1