Resfințirea bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” – Oltenița Nord - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Resfințirea bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” – Oltenița Nord

[2015-02-23]
Duminică, 22 februarie 2015, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Oltenița, pentru a marca un eveniment istoric și anume resfințirea bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” – Oltenița Nord.
Programul liturgic a început cu slujba de întocmire a Sfintei Mese, apoi săvârșirea Sfintei Liturghii, la care au slujit și preacucernicii părinți consilieri Florin Daniel Enașcu și Nicușor Silviu Dascălu, părintele protopop Marian Necula, preoți și diaconi, potrivit sf-esc.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre urcușul duhovnicesc care se deschide în fața noastră timp de șapte săptămâni, despre postul plăcut lui Dumnezeu la care ne cheamă Mântuitorul Iisus Hristos, despre bogăția de har pe care o primim în această perioadă binecuvântată a Sfântului și Marelui Post.
Preasfinția Sa a acordat rangul de sachelar preoților Cristian Anca și Gherghe Saroș pentru implicarea jetfelnică în lucrările de restaurare și înfrumusețare ale bisericii parohiale.
După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai bisericii parohiale.
Preasfinția Sa urmat de soborul de preoți și diaconi au înconjurat lăcașul de cult și a sfințit lucrările exterioare, apoi a urmat de sfințirea picturii bisericii și a catapetesmei.
La acest moment duhovnicesc toți credincioșii, copii, tineri, vârstnici, femei și bărbați au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 926, Ultimul acces: 2026-07-26 19:11:15