Părintele Macarie de la Simonopetra - Muntele Athos, va conferenția la Arad - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Părintele Macarie de la Simonopetra - Muntele Athos, va conferenția la Arad

[2015-10-15]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au loc în perioada 12-18 octombrie 2015 manifestările internaționale Doxologia, Comuniune și Filantropie.
După cum a precizat Părintele Arhim. Teofan Mada, Vicar eparhial, manifestările Doxologia, ediția a II-a, beneficiază de invitați de marcă din viața religioasă și culturală europeană. Invitatul de seamă al acestei ediții este Părintele Macarie Simonopetritul, personalitate teologică și duhovnicească de excepție a Sfântului Munte Athos.
Părintele Macarie, de origine franceză, Bernard Gerard Andre Jean, a fost profesor la Sorbona, retrăgându-se în ultima perioadă a vieții la Muntele Athos, dedicându-se cercetării teologice și îndrumării spirituale a pelerinilor care vin la Mănăstirea Simonopetra. Iubirea față de România l-a adus la manifestările Doxologia, în cadrul cărora va ține o primă prelegere la Teatrul de Stat, sâmbătă, 17 octombrie 2015, orele 19:00, cu o temă dedicată vieții duhovnicești în genere: Viața duhovnicească după învățătura starețului Emilianos Simonopetritul.
În continuare, Părintele Macarie va avea și un dialog de suflet cu arădenii, eveniment organizat la Sala Ferdinand a Primăriei Aradului, duminică, 18 octombrie 2015, orele 17:00. Manifestările Doxologia fac parte din proiectele Arhiepiscopiei Aradului cu diverse instituții publice, locale, fiind sprijinite și de instituții de drept privat.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 678, Ultimul acces: 2026-07-31 09:34:45