Concertul de colinde „Colindam Domnului Bun” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Concertul de colinde „Colindăm Domnului Bun”

[2015-12-15]
În Parohia Seleuș, Protopopiatul Ineu, a avut loc duminică, 13 decembrie 2015, cea de a șasea ediție a Concertului de colinde intitulat Colindăm Domnului Bun. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
"În încheierea festivității Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a adus cuvenitele aprecieri din partea Centrului Eparhial, preoților, dirijorilor și membrilor corurilor prezente. De asemenea, Chiriarhul a amintit faptul că Duminica Sfinților Strămoși este un prilej binevenit de-a urma versul colindei prin care interpreții împreună cu corul moșilor și strămoșilor cântă întreaga tradiție a pământului lor după legea sau limba și credința acestuia", a precizat Protos. Iustin Popovici, Consilierul Cultural al Eparhiei.
Părintele paroh Ștefăniță Muț a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru prezența în mijlocul credincioșilor din Seleuș, precum și tuturor participanților și interpreților și a amintit că scopul organizării acestui concert de colinde este acela de a promova colindele noastre strămoșești și de a încuraja pe urmași să ducă mai departe această tradiție a poporului român.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 956, Ultimul acces: 2026-06-04 19:50:30