Colinde pentru varstnicii din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Floare Rosie” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Colinde pentru vârstnicii din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Floare Roșie”

[2015-12-24]
Grupul Vocal Evia al Parohiei Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ioan Rusul Brâncuși a susținut miercuri, 23 decembrie 2015, un concert de colinde la complexul de Servicii Sociale Floare Roșie, sector 6 București. Astfel, colindătorii, însoțiți de părintele Costel Burlacu, Protoiereul Protopopiatului Sector 6 Capitală, au vestit Nașterea Domnului celor aflați în cadrul instituției de asistență socială. Complexul Floare Roșie este un centru modern unde persoanele vârstnice aflate în dificultate pot beneficia de măsuri de suport specifice situației de dependență, prin asigurarea serviciilor de îngrijire în sistem rezidențial.
Părintele Costel Burlacu le-a urat sărbători fericite celor prezenți și le-a spus că nu sunt singuri deoarece Hristos Domnul este prezent întotdeauna lângă fiecare dintre noi și nu ne uită niciodată.
„Am venit să vă vestim Nașterea Domnului și să vă spunem că noi creștinii nu suntem niciodată singuri. Hristos Domnul este întotdeauna lângă noi și nu ne uită, chiar dacă uneori cei dragi ai noștri ne acoperă cu uitare, Mântuitorul Iisus Hristos ne poartă pe fiecare dintre noi alături de El. Acum în prag de sărbători vă îndemn să vă îndreptați iubirea către toți cei care vă sunt alături și să vă rugați pentru ei, dar mai ales să vă rugați pentru cei apropiați ai dumneavoastră care acum, din diferite motive, sunt departe”, a spus Părintele Costel Burlacu.
Protoieria Sector 6 Capitală desfășoară mai multe activități social filantropice, astfel, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a realizat o colectă de produse alimentare (zahăr, ulei, făină, orez, mălai) în cadrul căreia s-au strâns peste două tone de produse destinate persoanelor defavorizate. Totodată, în cadrul Protoieriei funcționează și o cantină socială care asigură zilnic o masă caldă pentru 50 de persoane. Cantina Barnabas a fost sfințită în anul 2015 de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1039, Ultimul acces: 2026-06-06 12:13:03