Nasterea Domnului la Catedrala din Targoviste - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Nașterea Domnului la Catedrala din Târgoviște

[2015-12-26]
Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, vineri, 25 decembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, însoțit de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, în prezența a numeroși credincioși, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că Nașterea Domnului este evenimentul care a transformat din temelii lumea, reprezentând pentru întreaga Creștinătate expresia iubirii și milostivirii inefabile a lui Dumnezeu, care S-a întrupat, adică a devenit Unul dintre noi, Om adevărat, dar a rămas, în același timp, și Dumnezeu adevărat, manifestând astfel cea mai mare apropiere față de noi. Această sărbătoare este expresia, prin excelență, a bucuriei, deoarece Creatorul, Cel Atotputernic și Atotprezent, vine să parcurgă drumurile vieții alături de fiecare din noi, intră în istoria umană, pentru a nu lăsa niciun aspect al vieții noastre netransformat de prezența Sa dumnezeiască.
La finalul sfintei slujbe, s-a desfășurat proiectul social-filantropic, intitulat Masa de Crăciun, care a constat din oferirea de daruri alimentare specifice acestei perioade, credincioșilor prezenți, prin intermediul Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2366, Ultimul acces: 2026-06-08 23:01:18