Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Arad-Gai - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Arad-Gai

[2016-01-04]
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, prima din acest an, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul, Arad-Gai, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Obștea mănăstirii, în frunte cu maica stareță stavrofora Magdalena Borteș, l-au întâmpinat cu multă bucurie, ca de fiecare dată, pe Întâistătătorul Eparhiei arădene, după cum ne-a precizat Protos. Iustin Popovici.
În cuvântul de învățătură, pe baza citirilor scripturistice ale duminicii (Mc. 1; 2 Tim. 4), Chiriarhul a vorbit credincioșilor prezenți sub titlul Binefacerea apei, referindu-se la aceasta ca element al Universului, mediu de viață cu întrebuințări multiple și necesare existenței; cu simboalele, între care cel al Împărăției lui Dumnezeu, al curățirii, înnoirii și înviorării sufletești, și care, prin sfințire, primește putere minunată de a vindeca și a sfinți pe credincioși. Citirea evanghelică privește botezul pocăinței cu apă, a lui Ioan, și care este o prefigurare aa celui în duh, al Bisericii. Duminica dinaintea Botezului Domnului ne pregătește sufletește pentru marele praznic și adâncirea învățăturii despre Taina Botezului, a amintit Înaltpreasfinția sa.
Mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul situată în cartierului arădean Arad-Gai este des vizitată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, această vatră monahală fiind odinioară și reședință de vară a ierarhilor străvechii eparhii arădene.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7188, Ultimul acces: 2026-07-26 13:24:21