Icoana Maicii Domnului – Iordanita si moastele Sf. Cuv. Efrem cel Nou au fost aduse la Biserica Icoanei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Icoana Maicii Domnului – Iordănița și moaștele Sf. Cuv. Efrem cel Nou au fost aduse la Biserica Icoanei

[2019-03-14]
de Iulian Dumitrașcu

Icoana Maicii Domnului – Iordănița de la Așezământul Românesc de la Ierusalim și racla cu un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou de la Catedrala Patriarhală au fost aduse joi la Biserica Icoanei din Capitală și așezate pentru închinarea credincioșilor.
Evenimentul face parte din manifestările organizate cu prilejul Duminicii Ortodoxiei la Biserica Icoanei, reunite sub genericul „Icoana – fereastră spre Dumnezeu”.
Icoana Maicii Domnului – Iordănița a fost adusă în România de Arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan.
Icoana va rămâne la Biserica Icoanei până luni seara, după cum a declarat pentru Radio Trinitas Părintele paroh Ioan Popescu.
Programul integral al evenimentelor desfășurate în contextul Duminicii Ortodoxiei poate fi accesat aici.
Icoana Maicii Domnului – Iordănița s-a aflat timp de peste 30 de ani în biserica Schitului Românesc de pe malul Râului Iordan, ridicat de Patriarhia Română în anul 1935 în regiunea Qasr al Yahud, la locul istoric al Botezului Domnului Iisus Hristos.
Urmare a războiului declanșat în zonă, între anii 1967-1970, biserica românească a fost bombardată și grav avariată, iar icoana a fost adusă la Așezământul Românesc de la Ierusalim.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 106, Ultimul acces: 2019-03-26 20:09:58