Papa Francisc: Rugamintea celui bolnav ajunge la inima lui Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
0

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Rugămintea celui bolnav ajunge la inima lui Dumnezeu

[2020-01-16]
Liturghie în capela Casei Santa Marta
Chiar dacă suntem conștienți de păcatele noastre, Domnul este aproape de noi, iar „compasiunea Sa va lua asupra Sa necazurile noastre, păcatele noastre și bolile noastre interioare”. Astfel a spus Papa Francisc la predica de la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața de joi, 16 ianuarie 2020, în capela reședinței sale din Casa Santa Marta.

Comentând lecturile biblice ale zilei (1Sam 4,1-11 și Mc 1,40-45), Papa a pus accentul pe pagina Evangheliei în care Isus vindecă un lepros. Episodul este amplasat de Sfântul evanghelist Marcu la Cafarnaum, după vindecarea soacrei lui Simon Petru și a altor bolnavi. Leprosul, notează evanghelistul, „a venit la El, l-a rugat și, îngenunchind, i-a spus: „Dacă vrei, poți să mă cureți”. Rugămintea scurtă a leprosului, a remarcat Pontiful, este un „gest de încredere”. Era ca și cum ar spune: „Eu știu că El poate și, de aceea, îmi pun încrederea în El”.
În acel „dacă vrei” este cuprinsă rugăciunea care reușește s㠄atragă atenția lui Dumnezeu”. Scurta rugăminte a leprosului, într-adevăr, conduce la vederea modului în care Domnul lucrează în beneficiul celui bolnav, arătând o atitudine de milă, de compasiune. „Lui i s-a făcut milă”, evidențiază autorul sacru, „și, întinzând mâna, l-a atins și i-a spus: ‘Vreau, curăță-te'” (v. 41). „Dar”, a reluat Papa la predică, „de ce acest om a simțit în inima sa că trebuie să facă această rugăciune? Pentru că vedea felul în care lucrează Isus. Acest om a văzut compasiunea lui Isus.” „Compasiunea este un adevărat refren în Evanghelie” și are chipul Bunului Samaritean, al tatălui fiului risipitor.
„Compasiunea te cuprinde, vine din inimă, te cuprinde și te mână să faci ceva. Compătimire vine de la ‘a pătimi cu …, a suferi împreună cu…’, înseamnă a lua suferința celuilalt asupra ta pentru a ușura, pentru a o vindeca. Aceasta a fost misiunea lui Isus. Isus nu a venit ca să predice Legea și apoi să plece. Isus a venit în spirit de compasiune, adică să sufere împreună și pentru noi și ca să își dea viața. Atât de mare este iubirea lui Isus încât compasiunea l-a făcut să ajungă până la cruce și să își dea viața.” „Lui Isus i s-a făcut mil㔠(v. 41). Isus „este capabil să se implice în durerile, în problemele celorlalți, căci pentru aceasta a venit, nu ca să se spele pe mâini, să facă trei-patru predici și apoi să plece.” El stă alături de noi pentru totdeauna.
De aceea, Papa a cerut să repetăm această rugăciune simplă și directă: „‘Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți; dacă vrei, poți să mă ierți; dacă vrei, poți să mă ajuți.’ Sau, dacă vreți, una un pic mai lungă: ‘Doamne, sunt păcătos, fie-ți milă de mine, arată-ți compasiunea față de mine.’ O rugăciune simplă, care poate fi spusă de multe ori în timpul zilei. ‘Doamne, eu, păcătosul, îți cer: fie-ți milă de mine’. De multe ori pe zi, din adâncul inimii, fără a o spune cu glas tare: ‘Doamne, dacă vrei, poți. Fie-ți milă de mine!’ Să repetăm această rugăciune.”
Omul bolnav de lepră, prin rugăciunea sa simplă, a reușit să obțină vindecarea datorită compasiunii lui Isus, care ne iubește chiar dacă suntem păcătoși. „El nu se rușinează de noi. ‘Părinte’, ar spune cineva, ‘eu sunt păcătos, cum să merg și să îi spun așa ceva…’ Mai bine! Pentru că El a venit tocmai pentru noi, cei păcătoșii, și cu cât ești un mare păcătos, pe atât Domnul este mai aproape de tine, pentru că a venit pentru tine, cel mai mare dintre păcătoși, a venit pentru mine, cel mai mare dintre păcătoși, pentru noi toți. Să ne învățăm să spunem deseori această rugăciune, întotdeauna – ‘Doamne, dacă vrei, poți. Dacă vrei, poți!’ – cu încrederea că Domnul este aproape de noi, iar compasiunea Sa va lua asupra Sa necazurile noastre, păcatele noastre, bolile noastre sufletești, totul.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 42, Ultimul acces: 2020-02-19 17:35:11