Rectorul Sanctuarului de la Paray-le-Monial: Dilexit nos, sinteza a pontificatului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Rectorul Sanctuarului de la Paray-le-Monial: Dilexit nos, sinteză a pontificatului

[2024-10-28]
foto: DidierTais, Wiki, CC BY-SA 3.0
Pr. Etienne Kern, însărcinat cu îngrijirea pastorală a lăcașului de cult dedicat Inimii Preasfinte a lui Isus, comentează publicarea celei de-a patra enciclice a Papei Francisc privind iubirea umană și divină a Inimii lui Isus, care pare să fie „sursa vie” a tot ceea ce a realizat de la începutul pontificatului său. Este un „centru unificator pentru toți, un motiv de bucurie care ne dă dinamism și ne trimite în misiune”, spune preotul.

Întoarcerea la o spiritualitate a inimii într-o lume „lichidă”, care are nevoie de iertare și de reparare. În a patra enciclică a sa, inițial prevăzută pentru iunie, luna Preasfintei Inimi, dar publicată apoi la sfârșitul lunii misionare, la 24 octombrie, Sfântul Părinte propune să se redescopere iubirea umană și divină a Inimii lui Isus Cristos. „Dilexit nos” (Ne-a iubit) – cum spune Sfântul Paul referindu-se la Cristos în Scrisoarea către Romani (8,37) – se distinge prin tonul foarte spiritual și personal, după două enciclice mai sociale, și restabilește importanța inimii, denaturată de secole de raționalism și idealism, și de anumite derive contemporane, de la consumism la nihilism. Arătând încă de la începutul pontificatului alipirea sa de evlavia populară, pe care o definește „sistem imunitar al Bisericii”, Papa Francisc invită să ne încredem în iubirea lui Cristos, reprezentată în Preasfânta sa Inimă care se înscrie într-o lungă tradiție. În Europa, devoțiunea la Inima lui Isus s-a răspândit în urmă cu 350 de ani, cu aparițiile la Paray-le-Monial.
Pr. Etienne Kern, rector al Sanctuarului de la Paray-le-Monial, leagăn al devoțiunii la Preasfânta Inimă a lui Isus, explică modul în care să citim noua enciclică a Pontifului, evidențiind mesajul său central, adică întoarcerea la inimă, găsirea unui centru care să ne unifice profund pe noi creștinii și să unească pe unii cu alții pentru a duce înainte misiunea Bisericii.
– Care v-a fost reacția la publicarea acestei a patra enciclice a Papei despre iubirea umană și divină a Inimii lui Isus, în timp ce este în desfășurare jubileul pentru cei 350 de ani de la aparițiile Preasfintei Inimi la Paray-le-Monial?
– Doream publicarea unui document, dar nu ne așteptam, și acel document a venit efectiv și este o enciclică. Și ce enciclică! Ce mărime, și ce referință la toată tradiția, la Magisteriu, la Scripturi, la autorii spirituali în vastitatea lor. Comoara pe care Papa a pus-o la dispoziția credincioșilor prin această enciclică este pentru noi o imensă acțiune de har.
– În epoca aceea experiențele mistice ale Sfintei Margareta Maria Alacoque erau „răspunsul la rigorismul jansenist, care ajunsese să nu recunoască milostivirea infinită a lui Dumnezeu”, spune Papa Francisc. Dar astăzi? În ce context și de ce Papa repropune această devoțiune?
– Contextul imediat al aparițiilor Preasfintei Inimi, în urmă cu 350 de ani, este marcat de raționalismul care face în așa fel încât Dumnezeu să devină foarte distant. De la „palma” inițială pe care o dă Dumnezeu, el care pentru Voltaire este „marele ceasornicar”, se trece la jansenism, la un Dumnezeu care devine un judecător implacabil, nemilos, în fața căruia este cerută o viață morală impecabilă. Este vorba de un context marcat în mod excesiv de frica de Dumnezeu și de iad. Remediul este Preasfânta Inimă. Și acest lucru nu este valabil numai pentru acea perioadă istorică. Jansenismul este un virus care moare cu greu în conștiințele noastre și în viața noastră de Biserică. Așadar, acest remediu este mai actual ca oricând, amintind, pe de o parte, că Dumnezeu este aproape, că ne-a iubit cu o inimă de om – așa cum spune Conciliul Vatican II – și, pe de altă parte, că este iubire, că ne iubește, că iubirea sa este una necondiționată. Orice lucru facem noi, „ne-a iubit”. Și aceasta este răscolirea interioară care face în așa fel încât să răspundem la iubire cu iubire, nu cu un mare efort, nu ca o obligație morală care ne oprimă sau un soi de impunere, ci ca o răscolire, o străpungere a inimii, unde noi iubim, pentru că suntem iubiți. Și, puțin câte puțin, este o transformare care vine dinăuntru.
– Contextul în care se inserează această enciclică este, spune Papa, și acela al unei „societăți lichide”, unde toți suntem consumatori, o societate care uită duioșia inimii.
– Da, există impresia că mesajul de la Paray-le-Monial este și mai actual astăzi decât era în epoca aceea. Când Domnul se plânge de nerecunoștință și de indiferență, probabil că vorbește despre epoca noastră, care este o epocă de nerecunoștință, de indiferență față de Dumnezeu și, prin urmare, față de frații noștri. Legătura socială se uzează și astfel, când Domnul arată inima sa, care este blândă și smerită, invită la un soi de „miracol social”, expresie folosită de Papa Francisc în enciclica sa pentru ca această experiență a lui Dumnezeu pe care o trăim să transforme modul nostru de a acționa. Și una dintre numeroasele contribuții ale documentului Papei este aceea de a arăta că această devoțiune nu este intimistă, ci, dimpotrivă, profund motivatoare în transformarea societății și în vestirea evangheliei.
– Papa Francisc subliniază și importanța la a ne reîntoarce la Preasfânta Inimă pentru a repara inimile rănite și, făcând astfel, daunele care au fost provocate lumii.
– Da, este atâta suferință, atâta durere, și în interiorul Bisericii și în familiile noastre. Papa formulează o propunere. Răspunsul de iubire la această iubire care ne precedă și care este iubirea lui Dumnezeu față de noi, putem să îl exprimăm fraților noștri. Este vorba deci de o propunere întemeiată pe Scripturi, pe Sf. Vincențiu de Paul și alți sfinți care ne spun că se poate da iubire prin iubire îngrijindu-ne de frații noștri și de surorile noastre, pornind de la cei mai mici, de la cei care suferă. Papa oferă ceva ce unifică profund spiritualitatea noastră, adorația noastră, interioritatea noastră și debordarea noastră de iubire față de ceilalți, în compasiune, în angajarea socială în numele Bisericii, pentru că Domnul s-a identificat cu cei mai slabi, cu cei mai mici. Persoanele au nevoie să găsească mângâiere în Inima lui Isus, să găsească odihnă în Inima lui Isus, să experimenteze că Dumnezeu mângâie, vindecă, repară. Pentru că Dumnezeu este cel care repară. Și noi suntem martori ai acestei reparări și intrăm în această mișcare de reparare cu umilință, luând locul nostru și lăsând ca Dumnezeu să acționeze în inimi cu forță și putere. Este ceea ce Domnul îi spune Sf. Margareta Maria: „Dacă vei crede, vei vedea puterea Inimii mele”. Persoanele care vin la Paray-le-Monial pentru a găsi odihnă în Inima lui Isus experimentează dulceața, delicatețea infinită a lui Dumnezeu și, în același timp, puterea sa de recreare, de mângâiere și de reparare.
– Aceasta va permite elanul misionar?
– Da, pentru că inima profundă, dinamita care este înăuntrul nostru va fi cea care transmite această putere acțiunilor noastre care se vor revărsa în viața contemplativă, pentru cei care sunt în mănăstiri și în viața asociativă sau politică. Dacă vrem să desfășurăm rolul nostru, trebuie să ne reîntoarcem la inimă, adică să găsim un centru care să ne unifice profund drept creștini și care să ne unească unii cu alții, pentru a duce înainte această misiune împreună. Mi se pare că enciclica Papei Francisc desfășoară acest rol de centru unificator, de sinteză, care dă dinamism, îmbucură și trimite.
– Există impresia că acest text este un soi de bază spirituală pentru enciclicele precedente ale Papei, ca și cum ar fi un preludiu al Laudato si’ și al Fratelli tutti.
– Ceea ce m-a impresionat profund este că această enciclică este cheia pontificatului. Probabil unele persoane văd magisteriul Papei Francisc ca foarte politic sau foarte angajat social. Papa spune: toate acestea au sens și se pot înțelege dacă aveți cheia. Și cheia este că Isus este blând și smerit cu inima, mișcat de compasiune în fața mulțimilor, ca oi fără păstor. Despre aceasta ne vorbește Papa și aceasta ne poate încuraja, și probabil ne poate reconcilia, mai ales pentru cei care sunt un pic destabilizați de magisteriul Papei Francisc. Toate acestea pot reconcilia profund ansamblul sensibilităților prezente în Biserică, ce vor găsi în acest text un soi de unanimitate, o singură inimă și un singur suflet.
– Ce se poate spune despre abundența figurilor – intelectuali și sfinți – franceze menționate de Papa această enciclică?
– Este cu adevărat un fapt relevant în această enciclică. Papa citează mulți autori spirituali, mai ales autori francezi: Sfântul Francisc de Sales, Sfânta Margareta Maria, Sfântul Claudiu La Colombiere, Sfântul Charles de Foucauld, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Sfântul Vincențiu de Paul, iezuitul Michel de Certeau. Și este aproape o provocare pentru noi francezii. „Franța, ce ai făcut din Inima lui Isus?” Pentru că această devoțiune ne-a fost încredințată în mod deosebit. Este un har, nu pentru a ne mândri cu el, ci ca o responsabilitate. Probabil că ar trebui să ne reînsușim ceea ce am uitat un pic. Astăzi este ca și cum Papa ar redeschide fântânile care au fost un pic acoperite de nisip în ultimele decenii. Acum fântâna este liberă: „Veniți ca să beți la izvoarele vii”. Acolo este o comoară de care avem nevoie ca Biserică, pentru că lumea are nevoie să ardă, și acest document este foc, pentru că vorbește despre focul Inimii lui Isus. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 11, Ultimul acces: 2024-11-03 16:15:25