După muncă și răsplată: Oamenii de cultură vor fi distinși la Premiile anuale ale Revistei Regal Literar[2025-07-02]de Diandra DavidRevista Regal Literar a ajuns în acest an la a cincea ediție a Premiilor anuale, unde scriitori, cercetători și promotori culturali ai noilor generații, dar și personalități consacrate ale culturii românești, vor fi onorați pentru eforturile depuse. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care este și director de onoare al proiectului, a subliniat că premiile creează un podium cultural de înalt nivel și a făcut apel la sprijin pentru susținerea culturii. Perioada de propuneri pentru nominalizări este între 1 și 14 iulie, fiind deschisă publicului larg. Pot fi propuse lucrări literare și proiecte culturale semnificative, iar evaluarea va fi realizată de un juriu format din personalități culturale și universitare. Vor fi acordate premii la multiple categorii, poezie, proză, eseu, jurnalism cultural și traducere, dar și distincții speciale, inclusiv Premiul Opera Omnia (aflat la prima ediție), Cartea Anului și Omul Anului. Ediția este organizată în contextul a trei mari evenimente: Anul Eminescu, Centenarul Patriarhiei Române și Anul Național al Copilului. Din juriu vor face parte în acest an: George Coandă, pr. Constantin Necula, Marius Andreescu, Veronica Balaj, Andrei Drăgulinescu, Adrian Artene, Teodora Marin, Maria Ivanov și Claudiu Dumitrache. Puținii buni, împreună, dau multul Pr. prof. Constantin Necula, membru al juriului, a evidențiat importanța valorilor creștine care leagă oamenii, puțini, dar care uniți, pot dărui mult societății. Știm că numai puținii buni, strânși împreună, dau multul de care bunătatea are nevoie pentru a ne hrăni idealurile. Ori bunăvoința unei reviste, de a ne strânge și crește în bunătatea înțelegerii valorilor care ne leagă, merită a fi onorată. Cu rugăciune, binecuvântare și bucuria de a ne fi, unii altora, regal de literatură și cultură a medierii informației, a transmis pr. Constantin Necula. A scrie, a-L căuta pe Dumnezeu Claudiu Dumitrache, inițiatorul proiectului, a reafirmat viziunea revistei, punctând că literatura nu este divertisment sau ideologie, ci o lucrare ce caută chipul lui Dumnezeu în lume. A scrie, a crea, a cultiva spiritul înseamnă, în fond, a căuta chipul lui Dumnezeu în lume. Acesta este crezul care străbate, cu smerenie, comunitatea revistei Regal Literar, a transmis Claudiu Dumitrache. O comunitate care nu vine să restaureze trecutul prin nostalgie și care nu caută să împodobească un sicriu, ci să contribuie la recuperarea unei culturi vii, o cultură în care rațiunea artei este rugăciunea, dorul după Absolut, așa cum ne-au arătat, deci, înțelepții antici, apoi și unii ca Dostoievski, Tarkovski, Sofronie Saharov, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ioan Alexandru, Vieru, Dabija sau părintele Savatie Baștovoi. Regal Literar este una dintre puținele reviste culturale care susțin constant autenticitatea, excelența și valorile creștine, rămânând un reper independent și o platformă de afirmare pentru tinerii creatori. Sursa: www.basilica.ro Contor Accesări: 93, Ultimul acces: 2026-03-07 06:58:14
|
Timp total: 0,37s...
[1]:1