Romanii din Giula Mica, Ungaria si-au cunoscut noul paroh in ultima zi din an - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Românii din Giula Mică, Ungaria și-au cunoscut noul paroh în ultima zi din an

[2024-01-02]
de Sorin Ionițe

Românii din localitatea Giula Mică (Gyula), Ungaria și-au cunoscut noul paroh, în ultima zi din 2023. Ceremonia de instalare a fost oficiată de Episcopul Siluan al Ungariei.
Ierarhul l-a prezentat comunității pe Preotul Vasile Cătălin Anghel, noul paroh, care a fost anterior cântăreț bisericesc la Parohia din Otlaca Pustă iar în ultimii 3 ani a slujit ca Paroh în satul Joia Mare din Arad.
Fostul paroh, Preotul Petru Pușcaș, care a purtat de grijă Parohiei din Giula Mică începând din anul 1992, se retrage la pensie.
Mai întâi, Episcopul Siluan i-a mulțumit Părintelui Petru Pușcaș pentru toată activitatea și i-a oferit o Diplomă de Merit și o icoană, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Ierarhul i-a încredințat apoi noului paroh Sfânta Evanghelie, Crucea, cheia bisericii și purtarea de grijă a acestei parohii, îndemnându-l să continue lucrarea administrativă și misionar-pastorală a Părintelui Petru Pușcaș și să fie un adevărat părinte pentru credincioșii de la Giula Mică.
Preotul Vasile Cătălin Anghel, în vârstă de 47 de ani, este originar din Râmnicu-Vâlcea, cu studii absolvite la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Pitești.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 903, Ultimul acces: 2026-03-09 15:11:17