Vizita ÎPS Aurel Percă la Mănăstirea Sf. Familie și conferirea lectoratului fratelui Luca[2024-01-23]foto: ARCB.roDuminică, 21 ianuarie 2024, a fost zi de sărbătoare și de bucurie aleasă în comunitatea mică de frați ai Mănăstirii Sfânta Familie, dar și pentru Arhidieceza de București. Cu ocazia Duminicii Bibliei, fiecare parohie a pus la loc de cinste, în fața altarului, dar și în inimile preoților și ale credincioșilor, Sfânta Scriptură. Iubitul nostru păstor, ÎPS Aurel Percă, a dorit să marcheze această ocazie prin conferirea slujirii speciale a Cuvântului lui Dumnezeu (lectorat) fratelui Luca CSJ. Ceea ce noi numim lectorat face parte, împreună cu acolitatul, din cele două trepte numite ordinele minore. Este vorba despre un minister, adică o slujire, în sânul Bisericii locale. Altfel spus, candidatul primește misiunea de a fi însuflețit de dragoste față de Sfânta Scriptură, de a o citi în mod regulat și de a da mărturie prin conduita și viața sa că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este într-adevăr viu și plin de putere, capabil să schimbe și astăzi viețile oamenilor. De asemenea, lectorul este instituit de către Episcopul locului, în mijlocul comunității ecleziale, pentru a citi și proclama Cuvântul lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie, pentru a citi rugăciunea credincioșilor și chiar pentru catehizarea credincioșilor. Rămâne de spus că această slujire nu este rezervată doar preoților și persoanelor consacrate, ci și tuturor credincioșilor botezați bărbați sau femei. Așadar, să nu ezităm să discutăm în parohiile noastre despre modalitățile de a primi această misiune nobilă de slujire a Cuvântului lui Dumnezeu. (Fr. Vladimir pentru ARCB.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 182, Ultimul acces: 2025-02-12 03:48:03
|
Timp total: 0,16s...
[]:1