Mihai Eminescu, comemorat de romanii din Ungaria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mihai Eminescu, comemorat de românii din Ungaria

[2011-01-17]
Mihai Eminescu a fost comemorat zilele trecute și în Parohia Ortodoxă Română Apateu, din Ungaria, informează TRINITAS TV. Sâmbătă, la Căminul Cultural din parohie, elevi de la mai multe școli din Ungaria, cu predare și în limba română, au participat la cea de-a V-a ediție a concursului de poezie românească, pe versurile „poetului nepereche”.
La manifestările culturale și artistice au participat Episcopul ortodocșilor români din Ungaria, Preasfințitul Părinte Siluan și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În după amiaza aceleiași zile, în Biserica ortodoxă românească cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Apateu, la împlinirea a 161 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, cei doi ierarhi au oficiat o slujbă de pomenire. În continuare, la bustul poetului din curtea lăcașului de cult au fost depuse coroane de flori.
Ieri, în Duminica a XXIX-a după Rusalii, la biserica din Apateu, cei doi ierarhi români au oficiat Sfânta Liturghie în prezența a numeroși credincioși.
„Am participat la un program foarte frumos și anume, recitări de poezii de către tineri și copii foarte mulți din parohiile românești din Ungaria care au participat la un concurs de poezie eminesciană”, a spus Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Evenimentele comemorative au fost organizate de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, în colaborare cu Parohia din Apateu.
„Anul acesta a fost o ediție cu totul specială. Pe lângă aceste clipe minunate ne-am înălțat cu adevărat sufletul cu multă emoție până la ceruri unde sperăm și ne-am rugat ca să se sălășluiască sufletul lui Mihai Eminescu”, a spus Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodocșilor români din Ungaria.
Cei care s-au implicat în organizarea evenimentelor culturale și artistice ale parohiei au primit diplome și distincții.
Pe parcursul evenimentelor, grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeșului a susținut mai multe recitaluri de muzică bizantină și psaltică.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1239, Ultimul acces: 2024-04-18 18:08:40