Mesajul de condoleante al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel pentru Familia Parintelui Radu Mironovici - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru Familia Părintelui Radu Mironovici

[2011-01-19]
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe Familiei regretatului Preot RADU MIRONOVICI pe care îl redăm în continuare:
„Îndurerată familie,
Întristată adunare,
Cu multă tristețe am aflat de trecerea din această viață a Părintelui Radu Mironovici, fost Superior al Capelei Sturdza, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”, din Baden-Baden - Germania.
Plecarea lui dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru dumneavoastră, familia sa, dar și pentru credincioșii pe care i-a păstorit.
De numele Părintelui Radu Mironovici se leagă, în mod deosebit, lucrările de consolidare și restaurare a Capelei Sturdza, din Baden-Baden, desfășurate cu ajutorul financiar al Prințului Dimitrie Sturdza și al Primăriei orașului Baden-Baden.
În calitate de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei am oficiat personal slujba de resfințire a Capelei Sturdza, în data de 19 mai 2002, în prezența Prințului Dumitru Sturdza, a Doamnei Primar General, Dr. Sigrun Lang și a altor oficialități locale.
Lucrarea Părintelui Radu Mironovici, făcută cu dragoste pentru Biserica lui Hristos, i-a adus recunoștința celor care i-au fost alături în toți cei 26 de ani de slujire ca superior al Capelei Sturdza.
Fiindu-vă alături în acest ceas de vremelnică despărțire, rugăm pe Mântuitorul Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească cu drepții sufletul robului Său Părintele Radu Mironovici, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, iar familiei îndoliate și tuturor celor ce l-au iubit și l-au prețuit să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească.
Veșnica lui pomenire, din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndurerată”,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1272, Ultimul acces: 2024-03-26 04:10:08