Maica lui Dumnezeu ca model de credinta - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Maica lui Dumnezeu ca model de credință

[2013-01-30]
Kevin M. Clarke
Traducător: Liliana Chelcan
Teme: Teologie

"Prin credință, Maria a primit cuvântul îngerului și a crezut vestea că va deveni Mamă a lui Dumnezeu, în ascultarea credinței sale" (Porta Fidei, nr. 13)

Prin Scrisoarea apostolică Porta Fidei, de convocare a Anului Credinței, Papa Benedict al XVI-lea a oferit un model de imitat în Maria, căreia i-a încredințat acest An. Anul Credinței a început pe 11 octombrie 2012 și se va desfășura până pe 24 noiembrie 2013. Astfel, avem la dispoziție timp pentru a reflecta la exemplul pe care Fecioara Maria ni-l dă în Sfânta Scriptură. Acest scurt articol studiază câteva dintre pasajele biblice referitoare la Maria - Buna Vestire, Vizita la Elisabeta, intervenția ei la Nunta din Cana și momentele în care a stat la picioarele Crucii - astfel încât să încercăm să ajungem la esența credinței mariane.

Salutarea îngerească o arată pe Maria ca fiind specială

Scriptura o prezintă credincioșilor pe această femeie printr-o întâlnire cu Arhanghelul Gabriel (Luca 1,26-38). Aceasta nu este o întâlnire obișnuită. Unele traduceri nefericite redau salutarea îngerească prin: "Salutare, cea preferată!" Astfel de interpretări nu respectă însă greaca originală, și nici nu explică reacția de tulburare pe care o are Fecioara Maria în versetul următor. Primul cuvânt spus Mariei în narațiunea Biblică este chaire (χαῖρε). Câtuși de puțin un "salut", acesta ne aduce în minte profeția lui Zaharia despre venirea Regelui și Mântuitorului (Zaharia 9,9). Citim: "Bucură-te foarte, fiica Sionului!" (LXX: Χαῖρε σφόδρα θύγατερ Σιὼν). Maria este noua Fiică a Sionului care îl primește pe regele umil și drept.

Arhanghelul continuă, numind-o pe Maria "plină de har". Ei bine, cineva ar putea obiecta că și Sf. Ștefan a fost "plin de har". Există însă o diferență esențială între greaca folosită de Luca în Evanghelie referindu-se la Maria, și greaca folosită de Luca în Faptele Apostolilor referindu-se la Ștefan. Îngerul o numește pe Maria kecharitōmenē (κεχαριτωμένη), iar Ștefan este plērēs charitos (πλήρης χάριτος). Plērēs charitos însemnă ad litteram "plin de har", "plin" fiind un adjectiv care modifică substantivul "har". Dar kecharitōmenē exprimă ceva complet diferit; nu se traduce bine prin "plină de har" pentru că nu este un substantiv, mai degrabă un participiu perfect pasiv. Participiile poartă calitățile verbelor, dar pot de asemenea să funcționeze ca și adjective sau adverbe. Aici, participiul o descrie pe Maria. Deoarece este perfect, înseamnă că acțiunea este completă; așadar, a început într-un anumit moment din trecut și continuă să aibă relevanță pentru în momentul prezent. Deoarece este pasiv, înseamnă că acțiunea a fost exercitată asupra Mariei.

Reflectând asupra acestui lucru, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat: "acesta este numele cel mai frumos al Mariei... Ea a fost dintotdeauna și va fi mereu cea iubită, aleasa, cea desemnată să întâmpine cel mai prețios dar, pe Isus" (Angelus, 8 decembrie 2006). Așadar, sfințenia profundă a Fecioarei Maria se revelează cititorului prin două simple cuvinte grecești rostite de un arhanghel care transmite cel mai important mesaj din istoria lumii, și acest lucru se întâmplă înainte de conceperea lui Isus în pântecele ei. Nu este de mirare că Fecioara Maria "s-a tulburat" la acest salut.

Răspunsul credinței - "Fie mie după cuvântul tău"

În acest moment, înainte să mergem mai departe, ar fi bine să ne uităm înapoi. Scena Bunei Vestiri, cu Gabriel și Maria în Nazaret (Luca 1,26-38) are o paralelă antitetică în scena dintre Gabriel și Zaharia în Templu (Luca 1,5-25). Asemănările ies în evidență: apariția Arhanghelului Gabriel, profeția sosirii copilului vestit, și dialogul dintre mesager și destinatar. Dar aceste asemănări ne ajută să evidențiem deosebirile dintre cele două scene - îndoială și credință.

Este interesant faptul că Zaharia și Maria pun aceleași întrebări. Zaharia spune: "Prin ce voi cunoaște aceasta? Eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă" (v. 18). Maria spune: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" (v. 34). Zaharia trebuie să rămână fără glas până la nașterea lui Ioan Botezătorul, din cauza necredinței sale. Maria, pe de altă parte, primește pruncul în pântece și mai apoi este preamărită pentru credința sa. De ce aceasta? Primul motiv este acela că îngerul percepe dispoziția lui Zaharia ca fiind de îndoială; totuși, în misterul răspunsului dat de Maria se află credința care caută să înțeleagă. Mai mult, în prima întâlnire, Zaharia este partea subordonată; în cea de-a doua, arhanghelul este partea subordonată. Gabriel aduce un mesaj celei care îi este superioară, reginei lui, capodopera întregii creații divine.

Experții biblici feminiști au prezentat adesea scena Bunei Vestiri drept arhetipul unui Dumnezeu patriarhal, care își impune voința dominatoare asupra femeii, și astfel Maria nu este văzută drept "slujitoarea Domnului", ci mai degrabă drept o sclavă supusă capriciilor unui despot. O astfel de hermeneutică a suspiciunii denaturează însă și trădează limbajul originar al Scripturii pentru a proiecta o perspectivă modernă asupra textului străvechi. "Da"-ul Mariei nu este o acceptare pasivă a planului divin, ci mai degrabă Maria este chiar bucuroasă și activă la primirea veștii.

Înțelegând semnificația cuvintelor arhanghelului, Maria răspunde cu credință, prin fiat. Pentru a putea înțelege pe deplin ce însemnă, trebuie să privim spre limba greacă, limbă care folosește modul gramatical optativ - un verb care exprimă o dorință sau o aspirație. Ignace de la Potterie scrie: "Știm despre fiat de la Buna Vestire, dar mai este și fiat voluntas tua ('facă-se voia ta') din Tatăl Nostru (Matei 6,10) și cel al lui Isus din Grădina Ghetsemani (Matei 26,42), cu verbul la pasivul imperativ {genēthētō} γενηθήτω ("fie"). Pentru fiat-ul rostit de Maria la Buna Vestire, Luca folosește optativul {genoito} γένοιτό ("să fie"), fără subiect, și doar în acest singur loc din Noul Testament. În limba greacă optativul exprimă "o dorință bucuroasă de a", nicidecum resemnare sau supunere sub constrângere față de ceva împovărător sau dureros. Rezonanța pe care o are fiat-ul rostit de Maria la Buna Vestire nu este aceeași ca la fiat voluntas tua rostit de Isus în Grădina Ghetsemani și nici ca la Tatăl Nostru. Există aici un detaliu remarcabil, care a fost observat doar în ultimii ani, și care și acum este scăpat adesea din vedere. Cuvântul rostit de Maria nu este o simplă acceptare și chiar mai puțin o resemnare. Este mai degrabă o dorință plină de bucurie de a colabora cu ceea ce Dumnezeu prevede pentru ea. Este bucuria abandonului total în bunăvoința lui Dumnezeu. Astfel bucuria acestei încheieri răspunde la invitația la bucurie de la început.

Astfel, Maria servește drept model tuturor credincioșilor pentru acceptarea voinței divine - cu încredere plină de bucurie și dorință de îndeplinire a acesteia. Ne-am putea gândi la înflăcărarea celui care iubește de a îmbrățișa dorințele persoanei iubite, chiar dacă aceste dorințe implică durere și suferință.

"Fericită aceea care a crezut"

Papa Benedict al XVI-lea a subliniat deseori cuvintele Elisabetei, care leagă binecuvântarea primită de Fecioara Maria de credința ei. În momentul Vizitei, Elisabeta o laudă pe Maria spunând: "Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!" (Luca 1,45). Trebuie notat faptul că Elisabeta folosește aici un cuvânt diferit decât în versetul 42. Ea folosește makaria (μακαρία) ("fericită"), același cuvânt pe care îl folosește Isus în Fericiri. Makaria este mult mai apropiat de fericire decât eulogēmenē (εὐλογημένη), care se referă la binecuvântarea dăruită de Dumnezeu. Eulogēmenē ("binecuvântată ești") este semnificativ în sine, prin aceea că este un participiu perfect pasiv, care implică acțiunea lui Dumnezeu asupra Mariei datorită credinței ei ("binecuvântată ești tu între femei...").

Makaria este folosit ca adjectiv predicativ pentru a o descrie pe "cea care a crezut" și reprezintă experiența de tăcere în casă a Elisabetei, împărtășită cu cel care "nu a crezut" cuvintele aceluiași înger (cf. Luca 1,20). Maria este fericită datorită binecuvântărilor primite prin credință, pe când Zaharia își așteaptă fiul în tăcere, rod al îndoielii sale. Mult mai încolo, însă, în timpul activității publice a Mântuitorului, oare o ia Evanghelia lui Luca într-o direcție diferită, cu Cristos părând să nege binecuvântarea unică primită de Mama Sa? Isus pare să o micșoreze pe Maria, sau cel puțin să ridice statutul altor credincioși la un nivel egal cu al Mamei Sale. Interpretând însă versetul în contextul pasajului se demonstrează limpede că aici în nici un caz Isus nu subminează maternitatea fizică a Mariei; dimpotrivă, corectează o neînțelegere referitoare la binecuvântarea primită de Maria.

În Luca 11, o femeie, impresionată de învățăturile lui Isus, strigă din mulțime "Fericit (makaria) sânul care te-a purtat și pieptul la care ai supt!" La aceasta, Isus răspunde: "Mai degrabă, fericiți (makarioi) sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păstrează!" (vv. 27-28). S-ar părea că este subminată fericirea Pururea Fecioarei Maria, dacă nu cumva ea a îndeplinit deja adevăratul criteriu pentru fericire. Mai degrabă, Isus scoate în evidență adevărata fericire a Mamei Sale - aude cuvântul Domnului și îl păstrează (cf. de asemenea Luca 2,19.51). Aceeași interpretare se aplică și la Luca 8,19-21, unde Cristos spune: "Mama Mea și frații Mei sunt aceștia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl îndeplinesc". Cu alte cuvinte, Elisabeta a înțeles corect în ce constă binecuvântarea Mamei lui Mesia: "Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!" (Luca 1,45). Textul grec din acest verset o identifică pe Maria cu hē pisteusasa (ἡ πιστεύσσασα). În acest caz, participiul este aorist activ, indicând o activitate care o descrie acum pe Maria. Ea este femeia credincioasă.

Îndrăznind să ceară: "Nu mai au vin"

Încheind această scurtă privire asupra credinței Mariei, așa cum este prezentată în Scriptură, ne oprim la imaginea Fecioarei Maria din Evanghelia lui Ioan - aceea a unei femei care îndrăznește să ceară. La nunta din Cana, când se termină vinul, Fecioara Maria îi spune simplu lui Isus: "Nu mai au vin" (Ioan 2,3). Femeile obișnuiesc deseori să ceară ceva fără să pună o întrebare. Bărbații care le iubesc știu când este vorba de fapt de o cerere implicită. De exemplu, când soția mea îmi spune: "Detectorul de fum a început să piuie", știu că de fapt dorește să îmi spună: "Te urci te rog pe un scaun să îi schimbi bateriile?" A fortiori, Domnul nostru înțelege inima mamei Sale și spune: "Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie?" (v. 4) (ti emoi kai soi, gunai? τί ἐμοὶ καὶ σοί, γύναι; aceasta este o expresie ebraică nu neapărat ostilă). Dacă Fecioara Maria afirma doar ceea ce era evident, atunci reacția lui Isus ar fi fost disproporționată.

Isus continuă însă, dezvăluind natura plurivalentă a cererii Fecioarei Maria: "încă nu a venit ceasul meu" (v. 4) În Evanghelia lui Ioan, ceasul lui Isus se referă la patima Sa (cf. Ioan 7,30; 8,20; 12,23; 13,1; 17,1), și astfel Mântuitorul înțelege "nu mai au vin" în sensul propriei Sale jertfiri. Este uimitor ce poate să sugereze femeia perfectă în câteva cuvinte bărbatului perfect care să le interpreteze. Ea le spune apoi plină de încredere servitorilor: "Faceți tot ce vă va spune" (v. 5). Spunând aceasta, este limpede că a interpretat cuvintele Lui nu ca pe un refuz, ci ca pe un "da" la solicitarea ei. Conversația mistică de aici dintre Isus și Maria subliniază comuniunea intimă, fără de cuvinte, dintre cei doi care se iubesc, și nu este un lucru mărunt faptul că aceasta se întâmplă la o nuntă (8). Povestea din Cana nu este atât despre un mire și o mireasă, cât despre Isus și Maria.

Mai mult, "ceasul" Domnului anticipează "ceasul" Mariei, pentru că patima Lui este patima ei, ora Lui, ora ei (cf. Ioan 19,27). La picioarele Crucii pe Calvar, mater dolorosa (mama îndurerată) stă ca sprijin, așteptând învierea Lui (anastasis). Ea continuă să fie cinstită în riturile orientale prin Acatist - un imn închinat celei care "nu șade". În timp ce stă în picioare lângă Cruce, ea rostește în tăcere același fiat spus arhanghelului în Nazaret, și repetat Domnului la Cana. Maria este un model sublim de credință nu numai pentru că îndrăznește să ceară plină de încredere, ci și pentru că Dumnezeu îi răspunde din plin. Momentul din Cana ne duce la un verset din Evanghelia lui Matei: "Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide" (7,7). Isus răspunde cererii Fecioarei la Cana nu numai prin "semnul" imediat al transformării apei în vin, ci și prin vărsarea deplină a sângelui Său pe Cruce, pentru păcătoșii care "nu mai au vin".

Astfel, credința perfectă a Mariei este în așteptarea Învierii. Ea, deși sfâșiată de durere, nu a fost șocată de scandalul Crucii - credința ei nu s-a zdruncinat, deoarece știa de la început ce trebuia să se întâmple. În Enciclica sa despre speranță, Papa Benedict al XVI-lea a scris: "Oare se terminase înainte de a începe? Nu, lângă cruce, pe baza cuvântului însuși al lui Isus, tu ai devenit mama credincioșilor. În această credință, care și în întunericul din Sâmbăta Sfântă a dus certitudinea speranței, ai mers spre dimineața Paștilor.

Ar fi putut să se termine înainte să fi început? Nu, la picioarele Crucii, prin puterea cuvântului lui Isus însuși, ai devenit mama credincioșilor. În această credință, care și prin întunecimea Sfintei Sâmbete a purtat certitudinea speranței, ți-ai continuat drumul către dimineața Paștilor" (Enciclica Spe Salvi, nr. 50). Papa continuă această temă în Porta Fidei: "Prin credință, Maria a gustat roadele învierii lui Isus și, păstrând orice amintire în inima sa (cf. Luca 2,19.51), le-a transmis celor Doisprezece reuniți cu ea în Cenacol pentru a-l primi pe Duhul Sfânt (cf. Fapte 1,14; 2,1-4)" (PF, nr. 13). Pe scurt, credința Mariei este o realitate tangibilă în Scriptură, de la Buna Vestire la Rusalii. Ea este cea fericită pentru că a crezut.

Este interesant faptul că atât de multe pasaje biblice despre Maria pot fi citite într-un mod care micșorează importanța ei în economia mântuirii. Am putea crede că a fost aleasă în mod arbitrar în Nazaret, sau că nu a avut nimic de spus în această chestiune, sau că maternitatea ei este lipsită de importanță în comparație cu cei care aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păstrează, sau că Cristos își mustră Mama în Cana, și așa mai departe. "Femeia" care este model de credință și căreia i-a fost încredințat Anul Credinței îndeamnă credincioșii la o credință mai mare, și, făcând aceasta, ne învață cum să interpretăm Scriptura cu o hermeneutică corectă. Nu numai atât, ea îi învață credincioșii din toate generațiile să ceară lucruri mari de la Domnul și să facă "orice" ne spune El să facem, cu încredere absolută în Cel ale cărui cuvinte sunt "adevărate și vrednice de crezare", Cel care "le face pe toate noi" (cf. Apocalips 21,5).

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 481, Ultimul acces: 2020-06-27 12:30:30