Roma este chemata sa fie mai solidara cu saracii, nefericitii, suferinzii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Roma este chemată să fie mai solidară cu săracii, nefericiții, suferinzii

[2014-01-01]
Vatican (Catholica) - Un an care a trecut nu ne conduce la o realitate care se termină, ci la o realitate care se împlinește, și este un pas în plus spre scopul care ne stă înainte: un scop al speranței și al fericirii, pentru că îl vom întâlni pe Dumnezeu, motivul speranței noastre și izvorul bucuriei noastre. Acest lucru l-a subliniat Papa Francisc în cadrul Vesperelor din seara zilei de marți, 31 decembrie 2013, pentru Solemnitatea Preasfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, și a Te Deum-ului celebrat în Bazilica Vaticanului, încheiate cu vizita la ieslea amenajată în Piața San Pietro. Pontiful, în predica sa, s-a concentrat apoi asupra Romei, un oraș de o frumusețe unică, dar în care sunt atâtea persoane marcate de sărăcie materială și morală, persoane sărace, nefericite, suferinde, care interpelează conștiința nu doar a autorităților, ci a oricărui cetățean.
Papa Francisc și-a început ultima sa predică din anul 2013 pornind de la apostolul Ioan, care definește timpul prezent în mod exact: "Acum este ceasul de pe urmă". Această afirmație, care apare în lecturile din ziua de 31 decembrie, înseamnă că cu venirea lui Dumnezeu în istorie suntem deja în timpurile "de pe urmă", după care trecerea finală va fi a doua și definitiva venire a lui Cristos. "Cu Isus a venit 'plinirea' timpului, plinătatea semnificației și plinătatea mântuirii. Și nu va mai fi o nouă revelație, ci manifestarea deplină a ceea ce a revelat deja Isus". Viziunea biblică și creștină asupra timpului și a istoriei, a adăugat Papa, nu este ciclică, ci liniară: este un drum spre o împlinire: "un an care a trecut, așadar, nu ne conduce la o realitate care se termină, ci la o realitate care se împlinește".
La finalul anului 2013, Papa Francisc i-a invitat pe credincioși să adune, ca într-un coș, zilele, săptămânile, lunile pe care le-au trăit, pentru a le oferi toate Domnului. Le-a cerut să se întrebe cum au trăit timpul pe care li l-a dat El? "L-am folosit mai ales pentru noi înșine, pentru interesele noastre, sau am știut să îl trăim și pentru alții? Cât timp ne-am rezervat pentru 'a sta cu Dumnezeu', în rugăciune, în tăcere, în adorație?..." Concentrându-se apoi asupra orașului Roma, Sfântul Părinte s-a întrebat ce s-a întâmplat în acest an, ce se întâmplă și ce se va întâmpla. Calitatea vieții depinde toți, și fiecare contribuie la a o face acceptabilă, ordonată, primitoare. Chipul unui oraș, a adăugat Pontiful, este asemenea unui mozaic alcătuit din toți cei care locuiesc în el. Desigur, cel care este investit cu autoritate are mai multă responsabilitate, dar fiecare este coresponsabil, în bine și în rău.
"Roma este un oraș de o frumusețe unică. Patrimoniul său spiritual și cultural este extraordinar. Totuși, chiar și la Roma există numeroase persoane marcate de sărăcie materială și morală, persoane sărace, nefericite, suferinde, care interpelează conștiința fiecărui cetățean. La Roma simțim poate mai puternic acest contrast între mediul maiestuos și plin de frumusețe artistică, și neajunsurile sociale". Roma este un oraș al contrastelor, "plin de turiști, dar plin și de refugiați... plin de oameni care lucrează, dar și de persoane care nu găsesc de lucru sau desfășoară munci slab plătite și uneori nedemne; și toți au dreptul să fie tratați cu aceeași atitudine de primire și de echitate, pentru că fiecare este purtător al demnității umane".
"Roma din anul nou va avea o față și mai frumoasă dacă va fi și mai bogată în umanitate, ospitalieră, primitoare; dacă noi toți vom fi atenți și generoși față de cel care este în dificultate; dacă vom ști să colaborăm cu spirit constructiv și solidar, pentru binele tuturor. Roma din anul nou va fi mai bună dacă nu vor exista persoane care o privesc 'de departe', în cărți poștale, care privesc viața sa doar 'din balcon', fără a se implica în numeroasele probleme umane, probleme ale bărbaților și femeilor care, în cele din urmă... și de la început, că vrem sau nu, sunt frații noștri. În această perspectivă, Biserica din Roma se simte angajată să dea propria contribuție vieții și viitorului orașului - este datoria sa! -, se simte angajată să o însuflețească cu plămada Evangheliei, să fie semn și instrument al milostivirii lui Dumnezeu."
Legături:
•Textul integral al predicii papale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 5144, Ultimul acces: 2024-12-06 12:28:52