Hramul Parohiei „Sfantul Vasile – Cotroceni” din Capitala - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Hramul Parohiei „Sfântul Vasile – Cotroceni” din Capitală

[2015-01-01]
În prima zi a anului 2015, la 1 ianuarie, parohia bucureștean㠄Sfântul Vasile – Cotroceni” și-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor parohiei s-a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte și Preacucernicul Părinte Costel Burlacu, Protoiereul Protopopiatului Sector 6 din Capitală.
De asemenea, conform rânduielii Bisericii noastre, în prima zi a anului a fost oficiată Slujba Te Deum-ului, iar apoi a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii și ostenitorii lăcașului de cult care au trecut la cele veșnice.
Mântuitorul S-a smerit și a primit această tăiere împrejur pentru a ne învăța și pe noi smerenia
După citirea pericopei Evanghelice, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, sărbătoare pe care Biserica o cinstește în fiecare an la 1 ianuarie.
„Am ascultat în această zi evanghelia după Sfântul Luca care ne istorisește pe scurt evenimentele care au avut loc după Nașterea Mântuitorului. Evanghelistul ne spune că îndată după ce au plecat magii, Maria mama Lui și bătrânul Iosif l-au dus pe Prunc la templu, în ziua a opta după nașterea Lui, ca să-L taie împrejur. Era un obicei al poporului ales, era un legământ pe care-l făcuse Avraam și Moise de demult cu Dumnezeu ca toți cei de parte bărbătească să fie tăiați împrejur și acest lucru se făcea la templu ca un fel de jertfă. Era un fel de preînchipuire a botezului și Mântuitorul, spun Părinții Bisericii, S-a smerit și a primit această tăiere împrejur pentru a ne învăța și pe noi smerenia”, a spus Preasfinția Sa.
Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – unul dintre cei mai mari părinți ai Bisericii
De asemenea, Preasfinția Sa a elogiat viața și personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, arătând că acesta a fost un om al rugăciunii, dar și un om al condeiului, un episcop al Bisericii lui Hristos care a luptat toată viața pentru apărarea dreptei credințe.
„Sfântul Vasile cel Mare a fost unul dintre marii slujitori ai Mântuitorului Iisus Hristos, unul dintre marii episcopi pe care i-a avut Biserica în marea ei istorie. Chiar dacă a păstorit puțin ca episcop pentru că a murit relativ tânăr, Sfântul Vasile a strălucit datorită iubirii față de Dumnezeu, dar și prin cultura pe care o avea. Era unul dintre cei mai școliți oameni ai vremii pentru că provenea dintr-o familie de renume, nu doar oameni cu frică de Dumnezeu care îl crescuseră în acest duh al Bisericii - mai ales mama sa Emilia și bunica sa Macrina care l-au educat în acest spirit creștin - dar și prin cultura pe care a dobândit-o studiind la cele mai înalte școli ale vremii la Cezareea, la Constantinopol și la Atena”, a mai spus Preasfinția Sa.
De asemenea, în cuvântul Său, Preasfinția Sa a subliniat și faptul că Sfântul Vasile cel Mare a fost aproape de cei bolnavi, înființând Vasiliadele – primele spitale, deci, a avut grijă față de omul suferind știind că în orice om suferind suferă Hristos până la sfârșitul veacurilor.
Te Deum la început de an
Tot astăzi, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de Te Deum cu prilejul începerii noului an.
Înainte de începerea slujbei Preasfințitul Părinte Timotei a subliniat faptul că la începutul fiecărui an trebuie să avem un numit plan de înnoire duhovnicească a fiecăruia dintre noi: „Orice timp nou pe care îl avem înainte este de fapt un timp al pocăinței. Va trebui să facem din această perioadă care ne stă înainte o vreme a întoarcerii noastre către Dumnezeu. Întoarcerea noastră către Dumnezeu începe prin faptă bună, prin rugăciune, prin participarea la sfintele slujbe de la Biserică. E bine ca la începutul unui nou an să ne propunem să fim mai îngăduitori, să avem inima mai deschisă față de oamenii aflați în suferință, să fim mai iertători și să ne gândim că fiecare an care trece este apropierea de răspunsul pe care noi trebuie să-l dăm în ziua cea mare a răsplătirii Lui celei drepte. De aceea, vă îndreptăm pe toți și unii pe alții ca în timpul acesta al vieții noastre care a mai rămas trebuie să fim mai atenți față de ceea ce lucrăm și cum lucrăm noi în această viață. Aș vrea să vă pun la suflet un cuvânt desprins dintr-o rugăciune a Bisericii pe care noi o spunem întotdeauna atunci când îngenunchem după Sfânta Liturghie din Duminica Rusaliilor. Preotul atunci când se roagă printre altele spune: Doamne ajută-ne ca înainte de a ne întoarce în pământ să ne întoarcem la Tine. Aceasta este de fapt cea mai folositoare urare pentru începutul unui nou an”.
La final, părintele protoiereu Costel Burlacu a subliniat importanța acestei zile de sărbătoare din viața Parohiei ”Sf. Vasile – Cotroceni” mulțumind Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României că a acordat binecuvântarea ca sărbătoarea hramului să fie marcată printr-o slujbă arhierească. De asemenea, preacucernicia sa a mulțumit și Episcopului Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru prezența sa și pentru slujirea liturgică, dar și tuturor celor prezenți în prima zi a anului în lăcașul de cult al parohiei bucureștene.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5223, Ultimul acces: 2025-01-16 14:55:30