Societatea Femeilor Ortodoxe din Cluj a aniversat 30 de ani de la reînființare[2024-10-18]de Lavinia DrăganSocietatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat joi, în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, un eveniment aniversar special la împlinirea a 30 de ani de la reînființare. Întâlnirea a fost prezentată și moderată de Adina Udrescu, președintele Asociației Societatea Femeilor Ortodoxe, care a vorbit despre rolul acestei organizații, subliniind importanța misiunii femeii creștine în societatea contemporană. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a rostit un cuvânt în deschidere și a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. PS Benedict și-a exprimat recunoștința și le-a felicitat pe membrele asociației pentru activitatea social-filantropică derulată pe parcursul celor 30 de ani de la reînființare, rugându-L pe Dumnezeu să le răsplătească dragostea și râvna în slujirea aproapelui. Invitații speciali, Dana Cristina Gîrbovan, președintele Curții de Apel Cluj, și părintele prof. univ. dr. Ioan Chirilă, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, au susținut o conferință pe tema Dreptatea Dumnezeiască și dreptatea omenească, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Au fost rostite alocuțiuni și de alți invitați, printre care consilierul bisericesc Hans-Joachim Janus, reprezentant al Episcopiei Evanghelice Luterane din Württemberg, Germania, partener al asociației încă de la reînființare. Mai mult decât atât, în data de 6 iulie Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a marcat 30 de ani de parteneriat cu Episcopia Evanghelică Luterană din Württemberg, colaborare care continuă și în prezent prin sprijinirea numeroaselor proiecte sociale și de ajutorare a comunităților vulnerabile din Eparhia Clujului. Asociația Societatea Femeilor Ortodoxe din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 1921 ca răspuns la nevoile umane postbelice și a venit în sprijinul orfanilor și invalizilor de război, care se confruntau cu dificultăți materiale și emoționale majore în perioada de după Primul Război Mondial. A fost desființată în perioada regimului comunist, ca și alte organizații ale Bisericii Ortodoxe Române, dar s-a reînființat la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, în 1994. De 18 ani derulează programul Sfântul Vasile cel Mare, dedicat asistării la domiciliu a persoanelor vârstnice și vulnerabile social, de care în prezent beneficiază 75 de persoane nevoiașe din orașul Cluj-Napoca. Mai multe detalii despre misiunea Asociației, precum și despre cum poate fi sprijinită se găsesc pe site-ul Ajută bătrânii Cluj. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 77, Ultimul acces: 2025-01-18 21:06:14
|
Timp total: 1,02s...
[]:1