Fiti purtatori de speranta! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Fiți purtători de speranță!

[2024-12-01]
foto: Gerhardus.ro
Fiți purtători de speranță! – sub acest motto, Centrul Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei de Timișoara împreună cu comunitatea romano-catolică din Făget au organizat în acest an duminică, 1 decembrie, Întâlnirea Tinerilor din Arhidiaconatul Banatului Montan, în cadrul căreia s-a aprins și prima lumânare de pe coroana de Advent. Programul zilei a cuprins o cateheză ținută de pr. Francisc Lăcătuș, directorul Centrului Don Orione din Oradea, discuții în grupuri mici, plen, ateliere, iar la ora 15.00 Sfânta Liturghie solemnă, celebrată și în acest an de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. La începutul întâlnirii cei prezenți au fost salutați de pr. Mihai Milan Sima, paroh de Clocotici, gazda întâlnirii de anul trecut.

„În așteptarea speranței – Advent, Crăciun și Jubileu” – a fost titlul prelegerii pr. Francisc Lăcătuș. Vorbitorul a ales „Adventul pentru că este perioada de așteptare, Crăciunul, pentru că îl sărbătorim pe Cristos, care se naște și dorește ca să se nască și în sufletele noastre, și Jubileul, pe care Sfântul Părinte Papa Francisc dorește să îl sărbătorim anul viitor”. În cadrul catehezei, tinerii au putut urmări videoul intitulat „Povestea dramatică de succes a lui Florin Mihuț”, un tânăr țintit în scaunul cu rotile, după un grav accident cu motocicleta. Dar tânărul nu și-a pierdut speranța, nici pasiunea pentru sport, deoarece, în binecunoscuta tricicletă, pe care o „pedaleaz㔠cu ajutorul brațelor, s-a antrenat pentru a deveni campion la paraciclism. El este și autorul volumului ,,Am Învins. Reîntoarcerea la viață”. „Speranța are un nume. Și acest nume este Isus Cristos”, a subliniat invitatul, iar la final, pentru discuțiile în grupuri mici a propus câteva întrebări: În inima ta sunt ceva dorințe? Dacă da, care ar fi acelea? În ce anume investești pentru fericirea ta? Cine este pentru tine Cristos? Ai simțit vreodată prezența Lui în viața ta? Când?
La sfârșitul prelegerii pr. Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, paroh de Reșița I Maria Zăpezii, i-a mulțumit pr. Francisc Lăcătuș pentru meditație. După discuții în grupuri mici și împărtășirea concluziilor în plen, tinerii au confecționat, în cadrul atelierului, coronițe de Advent. Întâlnirea s-a încheiat cu Sf. Liturghie celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. Au concelebrat E.S. Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, preoți romano-catolici și greco-catolici sosiți din parohiile Arhidiaconatului Montan și din Timișoara. A fost prezent și pastorul reformat István Czapp, de Dumbrava și Făget. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurată de corul acestei biserici. La începutul Sf. Liturghii cei doi păstori diecezani și preoții prezenți au fost salutați de pr. Petru Muțiu, paroh de Făget, care de-a lungul anilor a găzduit de mai multe ori acest eveniment.
„Dragi tineri, ați reușit ca să faceți astăzi nu numai o întâlnire a voastră, ci o întâlnire de Episcopi și totodată o întâlnire a preoților. Vă mulțumesc pentru aceasta”, a spus Episcopul diecezan la începutul Sfintei Liturghii. „Astăzi biserica de aici, din Făget, s-a luminat. A primit lumina lui Cristos. Și această lumină a lui Cristos a venit în inimile acestor tineri și dorește să fie pentru fiecare dintre noi acea călăuză spre speranță”, a afirmat la începutul omiliei sale pr. Francisc Lăcătuș. „Prima lumânare pe care o vom aprinde în această seară este lumânarea profetului, care ne invită la speranță. Speranța noastră este în Dumnezeu și Fiul Său Isus Cristos. Astăzi aprindem această lumânare pentru a ne aminti că El este speranța noastră și a lumii”, a rostit în cadrul rugăciunii Episcopul diecezan, după binecuvântarea coroanei de Advent, pe care un tânăr ministrant a aprins prima lumânare.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Petru Muțiu, paroh de Făget, i-a mulțumit Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara, pentru că a celebrat Sf. Liturghie, primarului Claudiu Avramescu și autorităților locale, organizatorilor, tinerilor voluntari și întregii comunități pentru ajutorul și efortul depus. În final, pr. Valentin Macedon Hiticaș, paroh de Reșița-Govândari, a anunțat printre aplauzele celor prezenți că în anul care vine întâlnirea tinerilor din Arhidiaconatul Banatului Montan și aprinderea primei lumânări de Advent va avea loc în parohia Reșița-Govândari. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 25, Ultimul acces: 2025-01-12 03:05:58