11 sfinti tamaduitori sarbatoriti in luna decembrie

Acasă > Ştiri > Ştiri Actuale

Google Translate

Timp stanga: 0,11s...

Ştiri şi Evenimente

11 sfinţi tămăduitori sărbătoriţi în luna decembrie

[2024-12-01]

de Raluca-Emanuela Ene

Cu aceşti 11 sfinţi din luna decembrie încheiem o serie articole, dedicate anului comemorativ 2024, care au prezentat 136 de sfinţi vindecători mai cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, serbaţi de Biserică în fiecare an.
Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul – 2 decembrie
Sfântul Porfirie s-a născut în 1906, într-un sat din insula Evia, Grecia. Inspirat de viaţa Sfântului Ioan Colibaşul şi cu o chemare spre monahism, a plecat la vârsta de 12 ani în Sfântul Munte Athos. Aici s-a remarcat printr-o ascultare desăvârşită, pe care o făcea în cel mai firesc mod, faţă de doi părinţi.
Din cauza unor probleme de sănătate a trebuit să părăsească Sfântul Munte şi, după ce a trăit într-o mănăstire din locurile natale, a devenit preot slujitor la o policlinică din Atena. A rămas acolo, aproape de oameni, timp de 30 de ani, vindecându-i trupeşte şi sufleteşte prin rugăciunile sale.
Încă din timpul şederii în Athos fusese înzestrat de Dumnezeu cu darul înainte vederii. Ştia starea duhovnicească a oamenilor şi îi putea sfătui cu multă înţelepciune. Putea vindeca o boală doar privind la locul de unde venea sau doar printr-o simplă atingere.
De-a lungul vieţii a suferit la rândul său de numeroase boli. S-a îmbolnăvit de rinichi, dar nu s-a operat decât foarte târziu, deoarece lucra tot timpul. Amânarea tratamentului l-a făcut să intre în comă, iar familia sa s-a pregătit de înmormântare. Însă, Dumnezeu l-a vindecat, iar Sfântul Porfirie a continuat să slujească Biserica.
Au urmat probleme medicale precum hernie, pierderea vederii sau hemoragii, dar acest lucru nu i-a oprit misiunea. A ctitorit o mănăstire de maici în Milesi, închinată Schimbării la Faţă, şi a primit cu aceeaşi dragoste oameni din toate categoriile sociale, pe care i-a povăţuit cu răbdare şi dragoste.
Spre finalul vieţii s-a întors în locul mult iubit, în pustia Cavsocaliviei din Sfântul Munte. Aici s-a mărturisit şi s-a pregătit prin rugăciune adâncă pentru trecerea la cele veşnice.
În data de 2 decembrie 1991, Sfântul Porfirie a adormit în Domnul, iar înmormântarea a avut loc în cea mai mare taină, după dorinţa sfântului, care nu a vrut ca ucenicii săi să facă un efort mare pentru a participa. Ultimele cuvinte au fost: „Ca toţi să fie una” (Ioan 17:21).
Sfântul Porfirie Cavsocalivitul este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi contemporani, iar minunile sale sunt documentate în numeroase cărţi şi în spaţiul online.
Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani – 3 decembrie
Sfântul Gheorghe este cunoscut drept înnoitor al isihasmului românesc, stareţ al celor două mănăstiri din apropierea Bucureştiului, Cernica şi Căldăruşani, şi făcător de minuni.
Cuviosul s-a născut în 1730, în Săliştea Sibiului şi a dorit din copilărie să devină monah. Şi-a urmat îndrumătorul duhovnicesc în Sfântul Munte Athos, unde a devenit mai apoi ucenic al Sfântului Paisie de la Neamţ. S-a întors în ţară, la Mănăstirea Dragomirna, unde a povăţuit în jur de 350 de călugări.
În 1781, a fost numit stareţ la Mănăstirea Cernica şi, mai târziu, al Mănăstirii Căldăruşani. Sub conducerea sa, viaţa duhovnicească a călugărilor, rânduită după tipicul aghiorit, a înflorit.
S-a distins prin asceză, minuni pe care le-a săvârşit încă din timpul vieţii şi harisma prorociei. A adormit în Domnul în 3 decembrie 1806 şi a fost îngropat în pronaosul bisericii Sfântum Gheorghe a Mănăstirii Cernica.
Părintele Moise Aghioritul, biograf al călugărilor athoniţi, notează ultimele sale cuvinte: „Copiii mei, cât timp am trăit cu voi n-am avut altă grijă decât cum să vă ocrotesc de tot felul de boli, ca pe nişte prunci pe care i-am înfăşat cu înstrăinarea, şi v-am deşteptat ca să urmăriţi mereu desăvârşirea duhovnicească”.
Sfântul său cap se află spre închinare în biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Cernica, în apropierea raclei cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic, şi a fost dus recent într-un pelerinaj în ţinutul natal.
Sf. Mare Mc. Varvara – 4 decembrie
Sfânta Varvara a trăit în secolul al III-lea, în cetatea Heliopolis, aflată pe teritoriului Libanului de azi. Tânăra era înzestrată cu o frumuseţe ieşită din comun, aşa că tatăl său, un păgân bogat, a închis-o într-un turn când a plecat într-o călătorie, pentru a nu fi văzută de niciun bărbat.
Chiar dacă era închisă, sfintei i s-a descoperit taina lui Dumnezeu şi a făgăduit în inima ei să-I rămână fidelă lui Hristos.
Când tatăl său, Dioscor, a poruncit să se construiască o baie în turn, sfânta le-a spus muncitorilor să facă trei ferestre, pentru ca încăperea să fie luminată de o lumină întreită, simbol al Sfintei Treimi.
După unele scrieri hagiografice, apa din baie avea o putere vindecătoare şi acolo se făceau multe minuni, iar Sfântul Simeon Metafrastul a comparat-o cu scăldătoarea Siloamului şi râul Iordan. De asemenea, Sfânta Varvara a făcut cu degetul semnul Sfintei Cruci pe un perete, iar acesta a rămas adânc imprimat în piatră.
Dioscor a descoperit că fiica sa este creştină, dar aceasta a reuşit să fugă în munţi, unde o stâncă s-a deschis în mod minunat pentru a o adăposti. Acesta este probabil motivul pentru care Sfânta Varvara este considerată şi ocrotitoare a minerilor.
Găsită de tatăl său, tânăra fecioară a fost dusă în faţa guvernatorului, unde a fost torturată, trupul său ajungând o rană sângerândă. Hristos a vindecat-o şi a făgăduit să-i rămână alături până la final. La vederea acestei vindecări minunate, o tânără, Iuliana, L-a mărturisit de asemenea pe Hristos.
Cele două fecioare au fost supuse la chinuri şi într-un final li s-au tăiat capetele. Minunile atribuite Sfintei Varvara după martiriul său, au transformat-o într-un simbol al curajului, credinţei şi al biruinţei binelui asupra răului.
Sf. Ier. Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei – 6 decembrie
Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai Bisericii, recunoscut drept „chip al blândeţii”, mare făcător de minuni şi grabnic ajutător.
Sfântul s-a născut în jurul anului 280, în Asia Mică, în localitatea Patara din provincia Mira Lichiei, într-o familie înstărită şi evlavioasă. Din copilărie şi tinereţe a simţit chemarea de a-şi închina viaţa lui Dumnezeu şi a fost atras de studiul Scripturii.
După o călătorie la locurile sfinte, care i-a sporit evlavia şi i-a îmbogăţit cunoştinţele, a fost hirotonit preot la doar 23 de ani. În timpul acelei călătorii, a liniştit de două ori furtuna de pe mare, cu rugăciunile sale. De aceea, este cunoscut şi ca sfânt ocrotitor al celor care călătoresc pe mare şi în general al călătorilor.
În pofida faptului că trăia sub regimul împăraţilor păgâni, a slujit cu râvnă, a propovăduit Evanghelia, i-a tămăduit pe bolnavi, i-a ajutat pe săraci şi i-a apărat pe cei neajutoraţi.
În jurul vârstei de 30 de ani a fost ales episcop al cetăţii natale, Mira Lichiei. A fost la rândul său întemniţat şi torturat, fiind eliberat în 313, în urma edictului dat de Sfântul Constantin cel Mare.
În anul 325 a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, alături de prietenul său, Sfântul Ierarh Spiridon, unde au apărat dreapta credinţă în faţa ereziei arianismului.
A adormit în Domnul în 342, iar moaştele sale se găsesc în prezent în oraşul Bari din Italia. Mâna dreaptă a sfântului se află în Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din Bucureşti.
Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş – 7 decembrie
Sfânta Filofteia s-a născut la sud de Dunăre, în cetatea Târnovo din Bulgaria, la începutul secolului al XIII-lea. Mama ei a crescut-o în spiritul creştin şi i-a insuflat, printre altele, virtutea milosteniei, care a strălucit în viaţa copilei.
După ce mama sfintei a murit, tatăl său s-a recăsătorit şi astfel a început o perioadă dificilă în viaţa fetei. Cu toate că era bătută şi certată, în sufletul ei sălăşluiau răbdarea şi dragostea pentru aproapele.
Trimisă de mama vitregă cu mâncare la tatăl ei care muncea pământul, Sfânta Filofteia împărţea alimentele cu săracii care îi ieşeau în cale. Tatăl său a surprins-o dând milostenie şi mâniindu-se, a ridicat barda asupra fetei. Rănită, copila a murit pe loc, iar sfinţenia ei s-a făcut cunoscută încă din acele clipe, deoarece trupul său a fost cuprins de o lumină dumnezeiască.
Tot din acel moment, s-a arătat că voia sfintei este ca trupul său să fie aşezat în Biserica Domnească din Curtea de Argeş. După ridicarea, în anul 1517, a Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Sfântul Neagoe Basarab, moaştele sfintei au fost duse în acest aşezământ.
De-a lungul secolelor, au fost consemnate numeroase minuni pe care le-a făcut, printre care şi tămăduiri de boli. Părintele Climent Haralamb, care timp de 46 de ani a avut cheia de la racla sfintei, a fost martorul a multor minuni făcute de Sfânta Filofteia. A vorbit despre acestea într-un reportaj realizat de Ziarul Lumina: „A văzut paralizaţi aduşi de însoţitori pe o pătură, copii bolnavi care nu puteau merge ori vorbi, femei care nu puteau avea copii, oameni în diverse suferinţe, pe care, după multe rugăciuni, Sfânta i-a făcut bine”.
Dragostea credincioşilor argeşeni se reflectă şi în numele pe care i l-au dat Sfintei Filofteia: „Sfântuliţa”.
Moaştele Sfintei Filofteia au fost adăpostite din calea războiului în anul 1917 la Mănăstirea Antim din Bucureşti, care a primit recent veşmântul sfintei. Deasupra raclei cu veşmântul se află o icoană a Sfintei Filofteia, o mărturie a unei minuni săvârşite, atunci când a purtat de grijă unui tânăr aflat pe front.
Sf. Cuv. Patapie – 8 decembrie
Sfântul Patapie, originar din Tebaida Egiptului, a fost un călugăr care a trăit iniţial în pustia din ţara natală. Începând să fie cunoscut de oameni, cuviosul a plecat în Constantinopol, unde vieţuia într-o colibă, neştiut de nimeni.
Un tânăr creştin, orb din naştere, a ajuns însă la el şi i-a cerut rugăciunile pentru a putea să vadă. Cu toate că nu dorea să-şi dezvăluie darurile duhovniceşti, după multe rugăminţi, Sfântul Patapie a fost mişcat de credinţa tânărului şi L-a rugat pe Hristos să-l vindece. După această minune, vestea despre sfinţenia călugărului s-a răspândit şi au urmat şi altele: pe un bărbat l-a vindecat de hidropică, unei femei i-a vindecat o rană de la piept, iar pe un tânăr l-a izbăvit de demon.
Sfântul Patapie a fost înmormântat la Constantinopol, dar, în 1904, moaştele sale au fost aflate întregi, cu ocazia unor lucrări la mănăstirea de maici din Loutraki, Grecia. Unii cercetători au emis ipoteza că cinstitele sale moaşte au fost strămutate după căderea Constantinopolului de Anghel Notaras, nepotul împăratului Manuel al II-lea Paleologul. Această ipoteză este întărită de faptul că în peştera în care a fost găsit trupul sfântului, se afla şi o icoană a Sfintei Ipomoni, soţia împăratului Manuel al II-lea Paleologul, devenită monahie.
În prezent, Sfântul Patapie este cunoscut mai ales ca un grabnic ajutător al celor care suferă de cancer.
Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei – 12 decembrie
Sfântul Spiridon este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Ortodoxiei. În prezent, moaştele sale întregi se află în Corfu, Grecia, fiind ocrotitorul insulei, dar acesta s-a născut şi a trecut la Domnul în Cipru.
A trăit în secolul al IV-lea, a fost primul episcop de Trimitunda şi este cunoscut pentru faptul că a participat la Primul Sinod Ecumenic, unde a explicat în mod minunat dogma Sfintei Treimi şi unde l-a întâlnit pe Sf. Ier. Nicolae, care i-a devenit prieten.
Înainte să devină episcop fusese căsătorit şi avusese ca ocupaţie agricultura.
Încă din timpul vieţii a fost mare făcător de minuni: şi-a înviat fiica, a transformat un şarpe în aur, a adus ploaie, a alungat demoni, a vindecat bolnavi.
Este cunoscut şi drept sfântul care îşi părăseşte racla şi vine în ajutorul credincioşilor, deoarece papucii lui se tocesc şi sunt înlocuiţi anual.
În Bucureşti, ocroteşte două lăcaşuri de cult centrale unde se găsesc fragmente din moaştele sale şi unde foarte mulţi oameni vin să-i ceară ajutorul: Catedrala „Sfântul Spiridon Nou” şi Biserica „Sfântul Spiridon Vechi”. Atât în mediul online, cât şi în cărţi se găsesc numeroase mărturii ale grabnicului ajutor dat de sfânt.
Sf. Sfinţit Mc. Elefterie, episcopul Iliriei – 15 decembrie
Sfântul Elefterie, al cărui nume înseamnă libertate, s-a născut la Roma în secolul al II-lea. Orfan de tată, acesta a fost crescut în credinţa creştină de mama sa, Sfânta Antia, care fusese botezată de ucenicii Sfântului Apostol Pavel.
Tânărul Elefterie a urcat cu repeziciune treptele ierarhiei bisericeşti: la 15 ani a fost hirotonit diacon, la 17 ani, preot, iar la 20 de ani, episcop al Iliriei.
Ameninţat de faima tânărului episcop, împăratul roman a trimis un general pentru a-l cerceta. Sfântul Elefterie nu a pregetat să-şi mărturisească credinţa în Hristos şi a fost supus la nenumărate chinuri. Prin grija lui Dumnezeu, a fost salvat de un înger şi s-a retras pe un munte din apropiere unde a trăit în pace, în tovărăşia animalelor sălbatice.
Descoperit de nişte vânători, episcopul a fost din nou arestat, iar pe drumul către Roma îi convertea pe mulţi din jurul său. A fost martirizat prin tăierea capului, iar mama lui s-a aruncat de îndată peste trupul fiului său, fiind de asemenea ucisă.
În tradiţia populară, Sfântul Elefterie este chemat de femeile însărcinate pentru o naştere uşoară, iar în acatistul său este numit şi tămăduitor al rănilor sufleteşti şi trupeşti.
Numele poetului creştin Daniel Turcea este legat şi de Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti, unde se află spre închinare un fragment din moaştele sfântului.
Poetul a avut un vis în care un soldat roman şi un episcop îl îndemnau să intre într-o biserică. Episcopul l-a luat de mână şi l-a împins spre altarul deasupra căruia se afla icoana Maicii Domnului. După un an de căutări asidue, Daniel Turcea a găsit întâmplător biserica din visul său: Biserica Sfântul Elefterie din Piaţa Operei. Pe cele două personaje le-a identificat cu Sfântul Gheorghe şi Sfântul Elefterie. Acest moment a fost crucial în convertirea spectaculoasă a tânărului poet.
Sf. Ier. Modest, arhiepiscopul Ierusalimului – 18 decembrie
Sfântul Modest provenea din cetatea Sevastia, aflată pe teritoriul Turciei de azi. Părinţii săi, creştini evlavioşi, au murit în temniţă, iar copilul, cu toate că a fost crescut de un nobil păgân, a aflat despre Hristos şi a devenit creştin.
Când a mers să se închine în Ţara Sfântă, prin rugăciunea sa a făcut să se deschidă uşile Sfântului Mormânt, iar la acest semn a fost ales Arhiepiscop al Ierusalimului.
Şi-a ajutat enoriaşii prin numeroase minuni, vindecându-i atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Dumnezeu i-a oferit însă şi darul de a vindeca animalele domestice. De aceea, până în zilele noastre, în ziua sărbătorii sale există obiceiul de a stropi cu aghiasmă grajdurile şi animalele, cerând ajutorul sfântului.
Părintele Ioanichie Bălan menţionează în Patericul Românesc de existenţa unei cruci a Sfântului Modest la Mănăstirea Neamţ. Cu această cruce, părinţii făceau agheasmă, folosită apoi la stropirea animalelor bolnave din gospodărie.
Conform tradiţiei, după mulţi ani în care a făcut mulţime de minuni, Sfântul Modest a primit cununa muceniciei.
Sf. Mc. Bonifatie – 19 decembrie
Sfântul Bonifatie este unul din modelele cele mai puternice de pocăinţă şi convertire din sinaxare.
Acesta a trăit în secolul al IV-lea şi a fost rob al unei femei bogate, Aglaia, alături de care a trăit mulţi ani în păcat. Cu toate că era dedat beţiei şi unor obiceiuri necuviincioase, avea o inimă bună, care îl îndemna să împartă milostenie celor sărmani.
Când Aglaia a început să fie chinuită de propria conştiinţă din pricina păcatelor, i-a cerut lui Bonifatie să meargă în Asia Mică pentru a-i aduce moaştele unor mucenici. Femeia auzise că cine îi cinsteşte pe martiri, poate primi de la Dumnezeu iertarea păcatelor. Bonifatie îi răspunsese batjocoritor că poate îi va aduce propriul trup ca moaşte, pentru a-l cinsti.
Ajuns în Tarsul Ciliciei, Bonifatie a avut o revelaţie când a văzut martiriul unor mucenici într-un amfiteatru. În acel moment de cotitură L-a recunoscut pe Hristos ca Dumnezeu şi a căzut la picioarele celor care sufereau pentru El, declarându-se creştin în faţa asupritorilor şi urmând soarta celor condamnaţi.
Astfel, tovarăşii săi de drum s-au întors la Roma cu moaştele Sfântului Bonifatie, după cum acesta prorocise fără să ştie.
Înştiinţată de un înger al Domnului, Aglaia a ieşit cu bucurie în întâmpinarea cortegiului. Ulterior, a zidit o biserică în cinstea mucenicului şi a devenit la rândul ei un om cu viaţă sfântă, dobândind darul facerii de minuni.
Sfântul Mucenic Bonifatie este izbăvitor de vicii şi ajutător al celor care se luptă cu patima beţiei.
Sf. Mare. Mc. Anastasia (Farmacolitria) – 22 decembrie
Sfânta Anastasia a trăit la Roma în timpul domniei împăratului Diocleţian (secolele II-III).
Mama ei i-a sădit în suflet încă din copilărie credinţa creştină, dar tatăl său, păgân, a măritat-o împotriva voinţei sale. Sfânta avea obiceiul ca, noaptea, îmbrăcată în haine simple, să-i cerceteze pe creştinii întemniţaţi. Le spăla picioarele, le curăţa şi le pansa rănile.
Aflând de acest obicei, soţul său a ţinut-o captivă, dar a fost eliberată în scurt timp, după moartea lui. Sfânta a decis să îşi petreacă viaţa îngrijindu-i şi încurajându-i pe mărturisitorii din temniţe. De asemenea, nu era creştin care să nu primească de la ea hrană, bani sau cuvinte de mângâiere.
A fost la rândul ei arestată, dar pentru că era de origine nobilă, romanii au încercat mai întâi să o convingă să se lepede de credinţă. Sfânta Anastasia a rămas însă statornică în mărturisirea ei. În această perioadă a mai cunoscut viitori mucenici, pe Teodota şi fiii săi.
După moartea acesteia, Sfânta Anastasia a mai petrecut o vreme în temniţă, până când a fost trimisă alături de alţi condamnaţi pe mare, într-o corabie găurită. Sfânta Teodota a apărut în chip minunat la cârma vasului, pe care l-a condus către o insulă unde se refugiau cei prigoniţi. Aflând despre salvarea lor, trupele romane au venit acolo şi i-au ucis pe creştini, în frunte cu Sfânta Anastasia.
Sfintele sale moaşte au fost duse iniţial la Roma, iar apoi au fost mutate la Constantinopol în secolul al V-lea, în vremea Sfântului Patriarh Ghenadie, şi aşezate într-o biserică zidită în numele ei, unde s-au făcut multe minuni.
Sfânta Anastasia este numită şi „Farmacolitria” adică izbăvitoare de farmece şi otravă. Sinaxarele menţionează că acest supranume nu este întemeiat pe un episod din viaţa sfintei, ci îşi află probabil originea în minunile făcute de sfintele sale moaşte.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 30, Ultimul acces: 2025-01-15 03:18:26

Timp total: 0,11s...

[]:1