Papa Francisc: Imparatia lui Dumnezeu are nevoie de curaj, nu de o pastoratie de conservare

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,34s...

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Împărăţia lui Dumnezeu are nevoie de curaj, nu de o pastoraţie de conservare

[2017-10-31]

Liturghie în capela Casei Santa Marta
31.10.2017, Vatican (Catholica) - Pentru a face să crească Împărăţia lui Dumnezeu este nevoie de curajul de a semăna grăuntele de muştar şi de a amesteca plămada în tot aluatul; de multe ori, în schimb, se preferă o „pastoraţie de conservare”. Este observaţia Papei Francisc din predica la Sfânta Liturghie celebrată în cursul dimineţii de marţi, 31 octombrie 2017, în capela Casei Santa Marta. Comentând lecturile biblice ale zilei, Pontiful s-a oprit asupra Evangheliei (Luca 13,18-21) în care Isus compară Împărăţia lui Dumnezeu cu grăuntele de muştar şi cu plămada care face să dospească tot aluatul. Ambele elemente, a remarcat Sfântul Părinte, sunt mici, dar cu toate acestea au înăuntru „o putere care creşte”. La fel este şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu: puterea ei vine din interior, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
În prima lectură a Sfintei Liturghii, luată din Scrisoarea către Romani (8,18-25), Apostolul Paul evidenţiază tensiunile care marchează existenţa, dar aceste suferinţe „nu sunt comparabile cu gloria care ne aşteaptă”. Este vorba de „tensiunea dintre suferinţă şi glorie”. În aceste vicisitudini, însă, există o „aşteptare arzătoare” cu privire la „revelaţia măreaţă a Împărăţiei lui Dumnezeu”. O aşteptare nu doar a noastră, ci şi a întregii Creaţii, supusă caducităţii asemenea nouă şi îndreptată spre revelaţia fiilor lui Dumnezeu. Este forţa interioară cea care „ne conduce în speranţă la plinătatea Împărăţiei lui Dumnezeu, o forţă care vine de la Duhul Sfânt”.
„Speranţa este cea care ne conduce la plinătate”, a continuat Sfântul Părinte, „speranţa de a ieşi din această închisoare, din această îngrădire, din această robie, din această putreziciune şi de a ajunge la glorie: un drum de speranţă. Speranţa este un dar al Spiritului. Duhul Sfânt care este în noi ne conduce la o realitate măreaţă, la eliberare, la o mare glorie. De aceea Isus spune: ‘în interiorul grăuntelui de muştar, în acea sămânţă măruntă, se află o putere care descătuşează o creştere de neînchipuit'”.
„În noi şi în Creaţie există o forţă care se dezlănţuie, este Duhul Sfânt”, cel care ne dă speranţa. A trăi în speranţă înseamnă, de aceea, a lăsa ca „aceste forţe ale Spiritului să ne ajute să creştem” spre plinătatea care ne aşteaptă în glorie. Dar după cum plămada trebuie amestecată şi grăuntele de muştar trebuie pus în pământ, pentru că altfel forţa lor interioară rămâne pe loc, tot la fel este şi cu Împărăţia lui Dumnezeu, care „creşte din interior, nu prin prozelitism”. „Creşte din interior, prin puterea Duhului Sfânt. Biserica a avut întotdeauna curajul de a lua sămânţa şi a o arunca, de a lua plămada şi a o amesteca, dar a avut şi teama de a o face. De multe ori observăm că se preferă o pastoraţie de conservare şi nu de a lăsa ca Împărăţia lui Dumnezeu să crească. ‘Dar’, se spune, ‘noi rămânem în continuare cum suntem, foarte mici, acolo, suntem în siguranţă…’. Iar Împărăţia lui Dumnezeu nu creşte.”
„Pentru ca Împărăţia să crească este nevoie de curaj: curajul de a arunca grăuntele, curajul de a amesteca plămada”. Este adevărat, pe de altă parte, că dacă arunc sămânţa, o pierd, şi dacă amestec plămada, „mă murdăresc pe mâini”, dar „când se seamănă Împărăţia lui Dumnezeu există întotdeauna o pierdere”. „Vai de cei care predică Împărăţia lui Dumnezeu cu iluzia de a nu-şi murdări mâinile! Aceştia sunt paznici de muzee: preferă lucrurile frumoase, nu gestul de a arunca sămânţa pentru ca forţa să se dezlănţuie, nu gestul de a amesteca plămada pentru ca forţa să o facă să crească.”
„Acesta este mesajul lui Isus şi al lui Paul: această tensiune care merge de la robia păcatului, pentru a fi simpli, la plinătatea gloriei. Speranţa este cea care merge înainte. Speranţa nu dezamăgeşte pentru că este foarte mică, la fel de mică precum grăuntele şi plămada”. Speranţa „este virtutea cea mai umilă”, „slujitoarea”, dar unde este speranţă, acolo este Duhul Sfânt care duce mai departe Împărăţia lui Dumnezeu. La finalul predicii, ca de obicei, Papa a îndemnat credincioşii să-şi pună câteva întrebări inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu. În această zi să ne întrebăm dacă credem cu adevărat că în speranţă se află Duhul Sfânt cu care să vorbim.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 698, Ultimul acces: 2026-04-16 09:57:57

Timp total: 0,34s...

[]:1