Doi ierarhi ai BOR au oficiat Sfanta Liturghie la sarbatoarea hramului Manastirii Sfintii Voievozi din Slobozia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Doi ierarhi ai BOR au oficiat Sfânta Liturghie la sărbătoarea hramului Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia

[2017-11-10]
de Andrei Pau

PS Părinte Iustin împreună cu PS Părinte Vincențiu au oficiat, în data de 8 noiembrie 2017, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia. În această zi, biserica lăcașului de cult monahal și-a cinstit ocrotitorii.
Cei prezenți la hram au avut ocazia să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Rohia. Cinstitul odor a fost însoțit pe tot parcursul drumului de Părintele Arhim. Macarie Motogna, Starețul Mănăstirii Sfânta Ana.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Episcopul Maramureșului și Sătmarului care a precizat că Cerul nu este pustiu, ci este plin de ființe nevăzute, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Iată că, deși, aparent, nu știm prea multe lucruri despre lumea nevăzută, Dumnezeu ne-a descoperit, mai întâi prin prooroci și, în cele din urmă, prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Lumii, că Cerul nu este pustiu, ci este plin de ființe nevăzute, care slujesc lui Dumnezeu, a spus PS Iustin.
La final, PS Vincențiu a mulțumit PS Iustin pentru marea bucurie făcută creștinilor din Bărăgan prin aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului la Mănăstirea Sfinții Voievozi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2221, Ultimul acces: 2026-04-12 10:43:37