Marius Oanta: Cioplea, resedinta a episcopilor pasionisti (1806-1847)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,45s...

Ştiri şi Evenimente

Marius Oanţă: Cioplea, reşedinţă a episcopilor pasionişti (1806-1847)

[2017-11-21]

Cioplea, reşedinţă a episcopilor pasionişti
21.11.2017, Bucureşti (Catholica) - A apărut, în anul 2017, la Editura Sitech, din Craiova, cartea intitulată: „Cioplea, reşedinţă a episcopilor pasionişti (1806-1847)”, a autorului Marius Oanţă. Acesta îşi propune, ca prin intermediul volumului, să aducă în dezbatere acele evenimente şi pe acei oameni, care datorită iubirii şi carităţii lor faţă de aproapele au reuşit să îi păstorească de-a lungul timpului, pe bulgarii pavlicheni fugiţi din calea persecutorilor otomani, spre crearea unei noi comunităţi.
Lucrarea debutează cu prezentarea opiniei unor istorici marcanţi ai societăţii noastre, cum ar fi Nicolae Iorga sau Şerban Papacostea, referitoare la tema abordată în prezentul studiu, evidenţiindu-se, totodată, gradul ridicat de subiectivitate prezent în lucrările acestora şi necesitatea stringentă de corectare a cadrului istoric, acolo unde este necesar pentru a ne face cunoscute informaţii inedite cu caracter apreciabil.
Alaturi de opiniile acestor istorici şi de celelalte materiale cercetate pentru documentarea cărtii, autorul include şi diverse fragmente sau adăugiri din propriile studii si articole publicate în diverse reviste ştiinţifice şi ale comunităţii bulgare din Banat, România – „Pro Memoria”, „Literaturna Miselj” şi „Nasa Glas” -, despre catolicii din Cioplea. Dintre acestea amintim studiul „Aspecte etnografice şi lingvistice ale bulgarilor pavlicheni din Cioplea” elaborat împreuna cu Gabriela Mitu, două studii referitoare la „Structura antropologică a bulgarilor pavlicheni din Cioplea. Consideraţii de antropologie istorică (I), (II)” şi alte două articole, primul cu referire la episcopul Francesco Ferreri, iar cel de-al doilea la catehismul manuscris al lui Karl Pooten, devenit ulterior episcop de Antivari.
Extragerea informaţiilor referitoare la pavlichenii catolici şi interpretarea lor a fost cu atât mai dificilă cu cât studiile existente, chiar şi cele ştiintifice, ale unor cercetatori avizati sunt lacunare, surprinzând doar părerile misionarilor pasionişti, care se confruntă, în noua zonă de misiune, cu o multitudine de probleme de ordin pastoral şi material. Studiul se împarte în trei secţiuni, în prima tratându-se parcursul anevoios al bulgarilor pavlicheni de la convertire până la începutul migraţiei lor, datorată jugului otoman, în cea de-a doua, închegarea şi definirea comunităţii pe teritoriul Valahiei, iar în cea de-e treia sunt prezentate o serie de documente care atestă prezenţa unor grupuri răzleţe de catolici pavlicheni în satul care va deveni viitoare resedinţă episcopală şi ca o noutate, listele cu Episcopii de Nicopole ad Hystrum, respectiv a custozilor, definitorilor şi miniştrilor provinciali care au administrat sacramentele în comunitatea pavlichenilor.
În debutul Secţiunii I se încearcă surprinderea momentului exact al convertirii pavlichenilor cantonaţi în munţii Rodopi, plasat începând cu anul 1369, cand este menţionată, în „«Cronica Provinciei Observante» din Bosnia, prezenţa a cinci călugări, în cetatea medievală a Vidinului şi în împrejurimi”. Parcursul istoric al acestora este urmărit până la izbucnirea sângeroasei Răscoale de la Ciprovetz împotriva otomanilor, cand o parte importantă de suflete şi-au dat viaţa, altă parte dintre creştini a fost purtată în robie, iar cei puţini rămaşi în libertate au luat calea pribegiei, refugiindu-se în Valahia. Urmează o perioadă îndelungată în care absenţa unor episcopi proprii duce „misiunea observantă” în impas. Abia în anul 1725, este numit episcop de Nicopole, cu resedinţa la Craiova, Nikola Stanislavic, care, deşi a avut o activitate deosebită, menită a revigora episcopia primită spre administrare, este nevoit, ca pe fondul unor noi conflicte armate, să se stabilească, alături de catolicii săi, în Banat.
Perioada următoare exodului acestora s-a concretizat într-o epocă tulbure, datorată lipsei preoţilor, care culminează, în timpul Vicariatului Apostolic al Valahiei şi Bulgariei, condus de ep. Pavel Dovanila (1776-1804), cu o decădere a vieţii cultice la sud de Dunăre. În incheierea Secţiunii I, este prezentată o scurtă analiză a dialectului pavlichian şi a limbii de misiune, sub amprenta misionarilor catolici.
Dacă în partea I a studiului accentul este pus pe popor, în prima parte a Secţiunii a II-a se mută pe meleagurile Valahiei, unde acesta se stabilieşte, autorul începând cu o creionare din punct de vedere arheologic a comunei Dudeşti-Cioplea, o descriere din punct de vedere legal a Moşiei Cioplea şi una a satului Cioplea ca fiind „locuit de o comunitate catolică provenită în integralitatea ei din Bulgaria”. Începand cu al IV-lea capitol al acestei secţiuni atenţia ne este îndreptată către cei care au fost primii misionari pasionişti desemnaţi să conducă din punct de vedere spiritual, începând cu anul 1781, Bulgaria şi Valahia. În încheiere, pentru a ne fi uşurată lectura şi pentru a ne ajuta sa vizualizam cât mai bine evenimentele tratate, regăsim în anexe lucrării imagini ale primelor cărti de rugăciuni dedicate catehizării catolicilor pavlicheni, alături de hărţi ale regiunilor unde aceştia au trăit.
Lansarea volumului va avea loc în data de 29 noiembrie 2017, la ora 18.00, în cadrul Centrului de Studii Bizantine „Petru şi Andrei” din Bucureşti, strada General Christian Tell, nr. 18b. (Bernadeta Maria Lisacoschi)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 873, Ultimul acces: 2026-04-13 09:27:45

Timp total: 0,45s...

[]:1