Preventie si Educatie pentru Sanatate: Peste 160 de copii din Plopeni Sat au beneficiat de sfaturile medicilor specialisti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Prevenție și Educație pentru Sănătate: Peste 160 de copii din Plopeni Sat au beneficiat de sfaturile medicilor specialiști

[2017-11-23]
de Andrei Pau

Peste 160 de elevi ai școlii generale din Plopeni Sat, jud. Prahova, au participat miercuri la o nouă ediție a campaniei de Prevenție și Educație pentru Sănătate. Acțiunea socială a fost organizată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale. Din echipă au făcut parte: medici, psihologi, un psihoterapeut și un profesor de instruire clinică.
În cadrul evenimentului ce a avut loc la căminul cultural din localitate, copiii au aflat informații despre igiena generală, fenomenul de Bullying ( agresiune în școli), dar și despre păstrarea unei posturi corecte a corpului.
Dănuț Prună, Coordonatorul grupului de voluntari, a precizat că eforturile persoanelor implicate în proiectul Prevenție și educație pentru sănătate sunt răsplătite prin numărul mare de beneficiari.
Campania de Prevenție și educație pentru sănătate are un real succes. Pe lângă locațiile stabilite spre a fi vizitate, primim solicitări de la foarte mulți cetățeni din diverse localități ca să ajungem și la ei, a spus Dănuț Prună.
În cadrul aceleiași declarații, Coordonatorul grupului de voluntari de la Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului a mulțumit sponsorului campaniei, Carrefour Romania, dar și companiei Colgate Romania care a oferit produse de igienă orală participanților.
Demersul campaniei Prevenție și Educație pentru Sănătate a ajuns în acest moment la un număr de peste 9000 de beneficiari.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1047, Ultimul acces: 2026-04-16 16:27:52