Mic-dejun cu Episcopul[2017-11-27]Mic dejun27.11.2017, Oradea (Catholica) - Tineri și copii de diferite vârste s-au întâlnit sâmbătă, 25 noiembrie 2017, la biserica Schimbarea la Față din Velența, unde au fost găzduiți cu multă căldură de către părintele protopop Gavril Buboi pentru un mic-dejun cu Episcopul. Deși ora de început a fost matinală pentru o zi de sâmbătă, tinerii au fost punctuali și au renunțat la comoditățile lor pentru a petrece o zi specială cu Isus, cu Preasfințitul și cu prietenii. Programul a început cu Sfânta Liturghie celebrată de către Preasfințitul Virgil Bercea iar în continuare s-a luat micul dejun, unde mâncarea a părut mult mai delicioasă decât acasă datorită faptului că am fost cu toții împreună. În plus, Biroul Pastoral a oferit ceaiul, laptele și cafeaua. După micul-dejun prof. Alina Broizan de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu a arătat tinerilor cum să confecționeze obiecte și decorațiuni specifice Crăciunului, ajutându-i astfel să devină creativi, iar aceștia în final s-au bucurat de ceea ce au realizat. Iată cum se poate petrece într-un mod plăcut o zi de sâmbătă, ca într-o mare familie. Mulțumim tuturor și Preasfințitului Virgil care este mereu cu inima larg deschisă pentru a fi în mijlocul credincioșilor, în special a celor tineri. (Biroul Pastoral al Eparhiei de Oradea) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 904, Ultimul acces: 2026-04-13 09:43:47
|
Timp total: 0,53s...
[]:1