Anunț: Festivalul Armonii Sacre, ediție dedicată compozitorului Marius Cuteanu[2017-11-24]Armonii SacreSâmbătă, 25 noiembrie 2017, în Catedrala Schimbarea la Față, de la ora 10.00, va avea loc tradiționalul Festival de muzică religioasă corală, Armonii Sacre. Reunind mai multe coruri într-un concert de rugăciune prin cântec, festivalul a fost inițiat în anul 2003, la aniversarea a 150 de ani de la întemeierea Eparhiei de Cluj-Gherla, sub coordonarea prof. Alexandru Suciu de la Filarmonica clujeană, dirijorul Corului Magnificat al Catedralei Schimbarea la Față. Manifestarea va avea, la fel ca edițiile precedente, și o dimensiune ecumenică prin participarea, nu doar a unor coruri formate pe lângă biserici greco-catolice precum Corul Sanctus Spiritus Bistrița; Corul Sfânta Famile Zalău; Corul Angeli Cluj-Napoca; Corul Vox Lucis Cluj-Napoca; ci și coruri ale unor centre de cultură Corul ASTRA al Centrului Cultural Câmpia Turzii; Ansamblul coral Voci Transilvane al Casei de Cultură a mun. Cluj-Napoca; precum și Corul de cameră Psalmodia Transylvanica al Facultății de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca. În ziua următoare, duminică, 26 noiembrie, la Sfânta Liturghie celebrată de Episcopul de Cluj-Gherla, răspunsurile liturgice vor fi oferite de către Corul Magnificat, tot în cadrul acestui festival. Festivalul Armonii Sacre, ajuns la ediția a 14-lea, este pus în acest an sub semnul centenarului de la nașterea compozitorului Marius Cuteanu de binecuvântată amintire, ale cărui lucrări au fost și sunt în continuare interpretate cu emoție mai ales cu prilejul concertelor corale, profesorul care a contribuit la formarea multor generații de muzicieni. (Biroul de presă al Episcopiei de Cluj-Gherla) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 852, Ultimul acces: 2026-04-18 14:39:54
|
Timp total: 0,46s...
[]:1