Hirotonire de diacon în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hirotonire de diacon în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj

[2017-12-04]
Hirotonire de diacon
04.12.2017, Blaj (Catholica) - Duminică, 3 decembrie 2017, duminica a 31-a după Rusalii, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” Blaj, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice şi prin punerea mâinilor Preasfinţiei Sale Claudiu, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, subdiaconul Daniel Cristea a fost hirotonit diacon.
La sfârşitul Liturghiei pe care a oficiat-o cu această ocazie, Preasfinţia Sa Claudiu Pop, Episcopul Curiei, a subliniat importanţa acestei hirotoniri pentru Biserică şi le-a cerut credincioşilor să se roage pentru noul diacon: „Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul pe care Biserica l-a primit astăzi, fiindcă un tânăr, Daniel, care a studiat aici la Blaj, care a studiat şi la Roma, a primit treapta diaconatului, a aruncat o haină de pe umeri şi a îmbrăcat o nouă haină, a fost însemnat cu un semn care nu se va şterge niciodată. Este un semn al celor care îl urmează îndeaproape pe Isus, care merg pe urmele lui Isus, nu pentru ei, ci pentru toţi.”
Şi a continuat: „Un diacon care din mila lui Dumnezeu va deveni preot şi va fi în slujba poporului lui Dumnezeu! Este extrem de important să înţelegem că toţi suntem uniţi şi că toţi suntem datori să ne rugăm unii pentru alţii. Nimeni nu este de o parte sau de cealaltă, toţi suntem împreună, cu daruri diferite, cu slujiri diferite, dar este extrem de important să ne rugăm unii pentru alţii şi să ne susţinem unii pe alţii. Îl încredinţez pe părintele diacon Daniel rugăciunilor voastre, să-l pomeniţi, să cereţi pentru el îndurarea şi pomenirea lui Dumnezeu, lumina lui Dumnezeu, pentru ca să vadă calea pe care să meargă spre mai mare mărirea Lui.”
Născut pe 19 iulie 1991, Daniel Cristea a fost elev al Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” Blaj. În perioada 2010-2014 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Greco-Catolică Blaj, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, iar apoi, prin binecuvântarea Prea Fericitului Cardinal Lucian, a studiat la Roma, la Institutul Pontifical Oriental, printr-o bursă pusă la dispoziţie de Congregaţia pentru Bisericile Orientale. Aici a urmat anul propedeutic (2014/2015) şi, în perioada 2015-2017, programa de licenţă (echivalentul masterului în România), la secţia liturgică. Diaconul Daniel Cristea s-a întors în ţară în acest an, iar din vară este şi căsătorit. (Nicu Goga pentru BRU.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 6098, Ultimul acces: 2026-09-23 05:50:05