Ziua naţională marcată la Şişeşti[2017-12-02]Parastas pentru pr. Lucaciu02.12.2017, Baia Mare (Catholica) - Ziua naţională a României a fost sărbătorită, ca în fiecare an, la Şişeşti, Maramureş, în biserica pe care ctitorul său, părintele greco-catolic Vasile Lucaciu, a numit-o „Biserica Unirii Tuturor Românilor”. Vasile Lucaciu şi-a adus contribuţia de-a lungul vieţii sale la acest fapt istoric pe care îl sărbătorim în fiecare an de 1 Decembrie – Unirea Transilvaniei cu ţara mamă – şi nu s-a stins din viaţă până când nu şi-a văzut împlinit idealul. A dedicat acestei cauze şi biserica pe care a ridicat-o la Şişeşti cu mai mult de douăzeci de ani înainte ca unirea să se înfăptuiască. La patru ani după Marea Unire, în 1922, a fost înmormântat în biserica din Şişeşti, într-o zi de 1 decembrie şi de aceea, în fiecare an este comemorat atât de către Biserica din care a făcut parte, cât şi de către autorităţile locale şi judeţene. Ziua a început cu Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de le ora 12:00, de către Preasfinţitul Vasile Bizău, Episcop de Maramureş, împreună cu un sobor de 20 de preoţi. A urmat rugăciunea Parastasului pentru preotul Vasile Lucaciu, depunerea de coroane din partea autorităţilor politice si administrative la mormântul lui Vasile Lucaciu şi intonarea Imnului lui Vasile Lucaciu. „Astăzi, de sărbătoarea naţională a României, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul unităţii ţării noastre… Ca în orice sărbătoare, sentimentul care ne încearcă este cel de bucurie, o bucurie care are ca obiect ceea ce s-a întâmplat, dorinţa, năzuinţa şi apoi realizarea unităţii poporului român, prin unirea Transilvaniei cu Regatul Unit”, a spus Preasfinţitul Vasile în deschiderea cuvântului său de învăţătură. Ierarhul a vorbit despre acest moment ca fiind unul festiv, dar şi unul în care noi suntem datori să reflectăm la jertfa celor care au luptat pentru ca dorinţa lor să se realizeze: „este momentul în care noi suntem datori să legăm trecutul de prezent şi prezentul să îl deschidem spre viitor”. După momentul celebrărilor care au avut loc în biserică, au urmat discursuri ale autorităţilor locale şi judeţene, precum şi un moment artistic, desfăşurate în pavilionul din partea stângă a bisericii. Tentiş Ioan Mircea, primar al comunei Şişeşti, a asigurat publicul că, împreună cu Prefectura şi Consiliul Judeţean Maramureş, încearcă să organizeze de la an la an tot mai bine acest eveniment care se desfăşoară de ziua naţională la biserica din Şişeşti. Au intervenit: prefectul Vasile Moldovan, care a vorbit despre Vasile Lucaciu, numindu-l „cel care a promovat identitatea românească şi s-a luptat pentru predarea limbii române în şcoli”; George Moldovan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş; Sorin Bota – deputat PSD; Ionel Bogdan – preşedinte PNL Maramureş; Mirela Horga; Natalia Fornvald – inspector şcolar pentru învăţământul primar Maramureş. Momentul artistic din încheierea programului a fost susţinut de către grupuri de copii din Şişeşti, care au interpretat o scenetă cu tema „Arestarea lui Vasile Lucaciu”, precum şi cântece populare şi patriotice. Evenimentul a fost organizat de parohia greco-catolică Şişeşti, prin pr. paroh Gabriel Horţ, în colaborare cu Primăria Şişeşti. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 953, Ultimul acces: 2026-09-23 19:39:56
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1