Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în Duminica a 31-a după Rusalii[2017-12-02]de Gheorghe AnghelÎn duminica a 31-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, la Mănăstirea Pokrovski „Acoperământul Maicii Domnului” din Moscova, Federaţia Rusă. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va sluji în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Prundu Bârgăului, Protopopiatul Bistriţa, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica “Sfântul Apostol Andrei” din Craiova, cartierul Craioviţa Nouă. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău. Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, va sluji în parohia românească „Sfântul Nicolae” din Clermont – Ferrand, Franţa. Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, va sluji în Parohia „Sf. Nicolae“ din Offenbach am Main. Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în parohia românească „Sfântul Andrei” din Reading, din statul american Pennsylvania. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Damaschin Dorneanul la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, va sluji la Mănăstirea Naşterea „Sf. Ioan Botezătorul” – Antoneşti din comuna Corbeni, judeţul Argeş. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji în parohia Finteşti din Protopopiatul Buzău. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în parohia Sântana 2 din Protopopiatul Arad. Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, va sluji în parohia Surducu Mare, Protopopiatul Reşiţa. Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji în parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin. Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, va sluji la Mănăstirea Balaciu din judeţul Ialomiţa. Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, va sluji la Catedrala Paraclis Episcopal din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Schitul „Sfântul Nicolae” din Giurgiu. Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va sluji la Mănăstirea Clocociov din Slatina. Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji în parohia Revărsarea, Protopopiatul Niculiţel. Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji împreună cu Preasfinţitul Părinte Makarios, Episcop de Christoupolis şi Vicar al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, în biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău. Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Eparhial din Roma, Italia. Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Biserica „Buna Vestire şi Sfinţii Români” de pe Western Way din Dublin, Irlanda. Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia. Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Cernica din judeţul Ilfov. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va sluji în parohia Cornu din judeţul Prahova. Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji la Mănăstirea Săraca din judeţul Timiş. Preasfinţitul Părinte Marc Nemţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, va sluji în parohia românească „Sfântul Nicolae” din Zurich, Elveţia. Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji în parohia Sântana 1, Protopopiatul Arad. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 972, Ultimul acces: 2026-09-24 18:40:36
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1